Nr. 3(38), 2010, septembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

SEPTEMBRIE 2010 71
Arhaicitatea limbii, precum ºi farmecul ei
de cal en dar sen ti men tal ni se relevã ºi din cele
câteva versuri încercate de o altã femeie de 74
de ani, mãtuºa birãului, Iulia Voloºin:
„Ioi, fost-o bine, fi-va iarã
Numai capu meu nu piarã.
Dirimã, dirima me
Fã dirimã cum îi vre
D-apoi de-oi fi-n þara me”. 1
Identificând în versurile de mai sus un
filon al unui adevãrat zãcãmânt de dor de þarã ºi
de neam, convinºi fiind cã omul gândeºte ºi cu
sufletul, cu inima nu-þi rãmâne decât sã te înfiori
în faþa unor oameni, prãvãliþi mereu din istorie ºi
de lângã fiinþa lor dragã, neamul românesc, pre -
cum, încã o datã, Vasile Gorvat, „birãul” lor:
„Mi-i greu cã al meu sânge dã înapoi. Cade
înapoi, ºi mã doare când alþii îºi bat joc de el”. 2
Scrutând dubitativ elongaþia descrisã de
cele douã obiective istoriografice di am et ral o -
pu se, respectiv etnonimul de „þigani albi” ºi/sau
cel de român-voloh sau voloh lingurar, nu ne
rãmâne decât sã constatãm cã pe la margine de
vatrã româneascã ºi de latinitate ne mai urnim
din Istorie, cã într-adevãr România îºi are trasate
graniþele prin interiorul trupului sãu etnic, iar
vechiul ºi neobositul efort al istoriografiilor his -
trionice cen tral europene referitoare la noi, cum
cã am fi în Ardeal „un popor fãrã soartã”, „de -
cãzut din destin”, au cam dat roade, mãcar pe
alocuri.
În cu totul alþi termeni ar trebui, poate,
reconsideratã ºi întreaga filozofie istoricã a et -
no nimului de valah (valah, vlah, voloºen, vo -
loºin); în cazul de referinþã el având un istoric
mult mai dra matic, purtat ºi asumat pânã azi.
Mai mult decât atât, în paºapoartele volohilor
este fãcutã tot timpul precizarea cã sunt voloºin
ºi canaloº, adicã român lingurar, realizându-se
prin aceasta nu numai o identificare mai precisã
ci ºi o uºoarã stigmatizare în aceeaºi linie isto -
riograficã denigratoare.
Afectaþi, mai mult sau mai puþin, de mul -
titudinea de scenarii, care încep sã-i conþinã în
ultimul timp pe cei peste 10 000 de volohi din
Carpaþii Pãduroºi nu ne rãmâne decât sã în -
cercãm un prinos de recunoºtinþã faþã de aceastã
comunitate, angajatã într-o disputã acerbã dintre
statuia firavã a identitãþii lor care abia mai re -
zoneazã istoric ºi monumentul unei alteritãþi
mereu ostile, concretizatã deocamdatã într-un
provocator par a dox identitar.
Români-volohi din Ucraina,
pentru prima oarã în România
23 iunie 2010 e o datã de însemnat cu roºu
în cal en dar: este ziua în care, pentru prima oarã
în istoria României, o delegaþie de ro mâni- vo -
lohi din Ucraina a ajuns pe teritoriul þãrii noas -
tre. Evenimentul s-a petrecut la invitaþia Uniunii
Regionale „Dacia” a românilor din Trans car -
patia (preºedinte, Ion Botoº) ºi a Asociaþiei Cul -
turale „Fa milia Românã” din Baia Mare (pre -
ºedinte, dr. Teodor Ardelean), primii sosiþi la
Sighetu Marmaþiei, apoi la Baia Mare ºi Satu
Mare, fiind Maria ºi Vasile Horvat din Poros covo.
5.000 de români izolaþi
în 4 raioane ucrainene
Poroscovo este o comunã situatã la 200
km de frontiera cu Sighetul, pe malul stâng al
Anca GOJA
Maria ºi Vasile Horvat din Poros covo
F AMILIA ROMÂNÃ CUNUNA DE AUR A ROMÂNIE I
1 Lucãcel, Ioana, Criºan, Mircea, ªocanta descoperire a GAZETEI: „insula românilor”, în Gazeta de Maramureº,
anul VII, nr. 309, 1-7 noiembrie 2008, p. 281
2 Ibi dem