Nr. 3(38), 2010, septembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

50 SEPTEMBRIE 2010
SPIRITUALITATE
FAMILIA ROMÂNÃ
mai târziu Schitul Românesc Prodromu, în a
cãrui parte de apus, lângã clopotniþa de 23 de
metri, se afla un paraclis închinat adormirii Mai -
cii Domnului, care vegheazã, aºadar, intrarea
prin ci palã în oaza spiritualitãþii româneºti.
Nu m-am înºelat, nici de aceastã datã,
cand am constatat cã cei mai mulþi monahi, în
Sfântul Munte, dupã greci sunt românii - oste -
nitori la schiturile româneºti Prodromu, Lacu,
Chiliile Sfântul Gheorghe - Colciu, Sfântul Ipa -
tie, Sfântul Gheorghe - Kapsala ºi altele... Dar,
nu în ultimul rând, ºi muncitorii cei mai mulþi
din Aghios Oros (în greceºte - Sfântul Munte)
sunt tot românii - care se aflã în cãutarea unui
venit mai bun decât cel de acasã... De asemenea,
am avut ºi avem duhovnici vestiþi, aici, pe
Pãrintele Petroniu Tãnase - actualul stareþ al
schitului Prodromu - cel care a revigorat acest
sfant lãcaº de închinãciune - din toate punctele
de vedere, în ultimii treizeci ºi cinci de ani...
Apoi pe Pãrintele Iulian - tot de la Pro dromu ºi
nu în ultimul rând pe Pãrintele Dio nisie de la
Schitul Sfântul Gheorghe – Colciu, trecut între
timp, la cele veºnice.
ªi totuºi, dacã nu un par a dox, este în orice
caz o curiozitate faptul cã tocmai românii - ale
cãror generoase danii cãtre Sfântul Munte sunt
atestate de mii de documente, începând de la
primii Basarabi ºi urmând pânã la ultimii vo -
ievozi din sec. al XIX-lea - nu au avut aici nici
un lãcaº propriu pânã în urmã cu un veac ºi
jumãtate ºi nici acesta nu este ridicat la rang de
mãnãstire ci este doar un schit !... Din cele 20 de
mãnãstiri athonite, 17 sunt greceºti, una ru seas -
cã - Sfântul Pantelimon, alta sârbeascã - Hilan -
dar ºi alta bulgãreascã - Zograful.
Nu de nevrednicie poate fi vorba, cãci
românii, dincolo de daniile fãcute de-a lungul
\Schitul Prodromu
timpului tuturor celor 20 de mãnãstiri (pe unele
chiar rezidindu-le în întregime) au fost ºi sunt o
prezenþã ex em plarã în „Grãdina Maicii Dom -
nului”. Este atestat încã din sec. al XIX-lea ca
vlahii ajungeau cu turmele lor pânã pe coastele
Athosului, iar Mãnãstirea Cutlumuº - rectitoritã
de voievodul Nicolae Alexandru Basarab cãtre
anul 1360 ºi numãrând foarte mulþi monahi de
origine românã, a fost supranumitã multã vreme
Marea Lavrã a Þãrii Româneºti. Trebuie sã fie
vorba - dupã cum spune ºi scriitorul Rãzvan
Codrescu - sau de vitregia istoriei (care i-a îm -
piedicat pe români sã se uneascã într-un singur
stat puternic ºi într-o singurã bisericã auto no -
mã), sau de o anume mãsurã (discreþie) a man i -
festãrilor noastre în lume (care, de pildã, pe plan
religios, ne-a fãcut sã nu avem în cal en dar, pânã
în sec. XX, sfinþi canonizaþi de noi înºine, deºi
toatã istoria noastrã este presãratã cu mari trãi -
tori ºi martiri ai dreptei credinþe).
O lãmurire edificatoare, în acest sens, este
ºi aceea a Pãrintelui Petroniu Tãnase - cu care
am stat de vorbã, care a spus cã sihaºtrii din
Carpaþi veneau la Athos, fiindcã gãseau aici
condiþii de viaþã sihãstreascã, de viaþã pust ni -
ceascã, mai bunã, mai deplinã. De aceea nu ºi-au
întemeiat o mãnãstire a lor, ci, când s-a întâm -
plat sã se stabileascã în mãnãstiri de obºte (în
chinovii) au trãit împreunã cu ceilalþi fraþi: - La
Cutlumuº, la Zograful, la Filoteu, la Karakalu
etc. Dar, în gen eral, au trãit viaþa sihãstreascã, în
chilii rãspândite pe tot cuprinsul Athosului -
dovadã faptul cã pânã astãzi ex istã astfel de
chilii. Abia în sec. al XIX-lea, când apar statele
naþionale, s-au gândit ºi monahii români aghi -
oriþi sã aibã un lãcaº al lor ºi, astfel, au întemeiat
Schitul Prodromul. Este de altfel grãitor, pentru
vocaþia sihãstreascã româneascã a înduhov ni -
ciþilor români, faptul cã primii trei
stareþi de la Prodromu - Nifon,
Damian ºi Ghedeon - s-au retras din
stãreþie ºi ºi-au încheiat zilele ca si -
haºtri, în peºteri sau chilii din a pro -
piere, iar cel dintâi a refuzat cinstea
de arhimandrit, rã mâ nând pânã la
capãt simplu ieroschimonah ºi lã -
sând un tes ta ment în care cheamã
cu precãdere la nevoinþã, pocãinþã
ºi smerenie ºi, din care, iatã spicuim
ºi noi câteva îndemnuri: „Fraþilor,
aveþi grijã de sufletele voastre, ºti -
ind cã aicea este vremea ne voin -
þelor, iar dincolo a plãþilor ºi cu -
nunilor, ºi cã dupã tre cerea acestei
vieþi nu mai foloseºte la nimic po -
cãinþa. Sã aveþi dragoste în tre voi,