Nr. 3(38), 2010, septembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

SEPTEMBRIE 2010 57
va radicaliza în vremea lui Sadat, fiind preludiul
unei puternice emigraþii copte spre þãrile oc ci -
dentale. În anul 1998, mai mult de 2.000.000 de
copþi trãiau în Europa ºi Amer ica. Astãzi, creº -
terea Islamismului în Egipt nu face decât sã
accentueze aceastã tendinþã emigra þionistã,
chiar dacã guvernul doreºte sã se folo seascã de
copþi pentru blocarea extremismului islamic.
De aceea, exodul creºtinilor arabi în afara
lumii arabe este un fapt ma jor al secolului al
XX-lea. Pãrãsind Egiptul, Libanul, Irakul, Siria,
Iordania ºi Israelul, creºtinii arabi sunt astãzi
mai numeroºi în afara lumii arabe decât în locu -
rile istorice de origine. Acest exod al vechilor
arabi creºtini reprezintã una dintre principalele
caracteristici ale istoriei arabo-creºtine actuale
ºi una dintre consecinþele imposibilei terito ria -
lizãri ale acestor diferite comunitãþi.
Din partea lor, maroniþii trãiau în Munþii
Liban, amestecaþi cu populaþiile druize care-i
dominau din punct de vedere so cial. Ruperea
echilibrului comunitãþii se va pro duce în mo -
mentul invaziei Siriei de cãtre trupele lui Meh -
met Aii - Paºa Egiptului, susþinut de Franþa ºi
care dorea sã alcãtuiascã un vast Imperiu arab
mod ern, în detrimentul Imperiului Otoman.
Con ducãtorii maroniþi au susþinut tentativa sa ºi
vor colabora cu el în timp ce druizii, sprijiniþi de
Londra, susþineau Istanbulul. Interesele variate
ºi diferite au condus la confruntãri ºi masacre
importante, relaþiile dintre cele douã comunitãþi
fiind puternic afectate. Sub presiunea Marilor
Puteri, neliniºtite de creºterea influenþei Franþei
în Orientul Apropiat, a gãsit un mo dus-vi vendi
între diferitele confesiuni din aceastã zonã. Din
nefericire, în anul 1860, ca urmare a intrigilor
engleze, în dorinþa de a controla drumul Indiilor
ºi a menþine integritatea Imperiului Otoman,
rãzboiul civil dintre cele douã comunitãþi re -
izbucneºte, aspectul sãu bru tal fiind ilustrat de
masacrarea maroniþilor de cãtre druizi. Aceasta
va pro duce în Europa o emoþie puternicã ºi va
con duce la intervenþia militarã în Liban a Fran -
þei, secondatã de Aus tria, susþinãtoare a mel -
kiþilor catolici. Cei 20.000 de morþi ai acestui
rãzboi civil a permis recunoaºterea în sânul Im -
periului Otoman, a unei specificitãþi maronite cu
o structurã administrativã proprie ºi mai ales
susþinerea continuã a Franþei pe plan pol i tic, cul -
tural ºi religios. Aceastã pace precarã a avut de
asemenea drept consecinþã formarea unei dia -
spore maronite, caracterizatã prin deplasarea a -
ces tei populaþii din zona muntoasã cãtre
Beyrouth ºi spre oraºele de coastã ale actualului
Liban; în acea perioadã Beyrouthul era un oraº
dominat ºi populat de.suniþi ºi de ortodocºi. Cri -
za va deschide ºi calea exilului în afara
Imperiului Otoman. O altã consecinþã ceva mai
îndepãrtatã, dar de care trebuie sã þinem seama,
a fost formarea în sânul inteligenþei maronite, a
unui curent naþionalist arab, care împreunã cu
ortodocºii ºi greco-catolicii, vor forma, alãturi
de mediile musulmane, una din componentele
renaºterii naþionale identitare arabe. Elita ma -
ronitã forma o elitã pentru Liban ºi o alta pentru
lumea arabã, un exemplu interesant în acest sens
fiind menþiunea cã primul dicþionar de limba
arabã a fost scris de maroniþi.
Pentru a înþelege mai bine deºteptarea
sen timentului arab, este bine sã ne amintim cã în
anul 1914, dupã emanciparea Balcanilor, o parte
considerabilã din populaþia Imperiului Otoman
era arabã; de aici miza considerabilã repre zen -
tatã de creºterea sentimentului naþional arab
pentru viitorul Imperiului Turc ºi de asemenea
violenþa represiunii turceºti, care s-a abãtut nu
doar asupra armenilor ºi grecilor, dar ºi îm -
potriva arabilor creºtini, în spe cial maroniþi ºi
iacobiþi din regiunea Muntelui Hauran. În anul
1918, regiunea actualului Liban a fost eliberatã
de armatele britanice ºi franceze. De acum înainte
se punea problema viitorului Libanului, care
con form acordului încheiat acum trebuia sã se
gãseascã în zona de influenþã a francezilor. În
acest caz erau prevãzute trei soluþii: prima cu un
Liban care putea rãmâne ca o provincie în cadrul
Siriei, o Sirie mare trecutã de sub controlul oto -
man sub cel al Franþei, apoi un mi cro-Liban
limitat la zonele maronite non viabile din punct
de vedere eco nomic º,i în sfârºit, un mi cro-
Liban extins asupra zonelor non maronite. Spre
deza mãgirea naþionaliºtilor sirieni, cea de a treia
soluþie a fost reþinutã. Identitatea maronitã a fost
astfel teritorializatã datoritã Franþei ºi includea
ºi alte comunitãþi creºtine ºi musulmane, opu -
nându-se practic Siriei care vedea în crearea
Marelui Liban o manevrã a imperialismului
fran cez. Identitatea maronitã se putea înscrie
într-un teritoriu, dar lua fiinþã o þarã ce cu prin -
dea pe viitor nu mai puþin de 17 comunitãþi
religioase, creºtine ºi musulmane. A urmat o
perioadã de creºtere eco nomicã ºi de dezvoltare
identitarã pentru maroniþi, chiar dacã pentru alte
comunitãþi insatisfacþiile au fost numeroase. De
fapt maroniþii erau minoritari în Liban, iar în
plus statul îi izola în sânul lumii arabe creºtine
deoarece ortodocºii erau tradiþional mai degrabã
favorabili Damascului decât Parisului. În anul
1943, pentru a pregãti independenþa, a fost a -
dop tat un pact naþional care împãrþea com pe -
tenþele politice între cele mai importante co -
munitãþi libaneze: maroniþi, druizi, ºiiþi, suniþi ºi
F AMILIA ROMÂNÃ FILE DE ISTORI E