Nr. 3(38), 2010, septembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

42 SEPTEMBRIE 2010
160
EMINESCU -
FAMILIA ROMÂNÃ
ternarea sa în sanatoriul doctorului ªuþu, unde i
s-a pus diagnosticul de „manie acutã” potrivit
unui buletin med i cal semnat de doctorul res -
pectiv. În perioada urmãtoare, în pofida tra -
tamentului, starea poetului se înrãutãþeºte, fapt
care îl determinã pe Titu Maiorescu sã-l trimitã,
la sfârºitul lui octombrie 1883, pe poet, însoþit
de Chibici Râvneanu ºi un pãzitor, la Viena,
pentru a fi internat, fie la Institutul de stat
Schager, fie la Ober-Doebling, unde ºi-a petre -
cut de altfel o parte însemnatã a internãrii sale.
El a fost investigat de dr. Obersteiner, una din
somitãþile vieneze în bolile nervoase. Doctorul
vienez a confirmat diagnosticul de manie acutã,
fãcând diferenþierea de o formã maniacalã a
pgp-ului.
Dr. Ovidiu Vuia trage astfel concluzia cã,
la Viena, Eminescu prezentase un tablou ma ni a -
cal tipic, aºa-zisul atac de paralizie semnalat de
dr. Popazu, însoþit de crampe musculare ºi con -
chide: „n-a fost decât un simptom ma ni a cal, nu
epilepsie, dovadã cã nu s-a mai repetat, a trecut
fãrã urme ºi asta fiindcã nu a avut o cauzã
organicã.”
Tot Ovidiu Vuia mai precizeazã cã „Ori -
cum, Eminescu, la Viena, a avut o revenire im -
presionantã, stare dezvãluitã de scrisorile adre -
sate de el cunoscuþilor ºi prietenilor… limpede
la creier, deºi în scrisul sãu dealtfel niciodatã
schimbat, fenomen subliniat de specialiºtii gra -
fologi”.
Aºa cum arãtasem, trimiterea poetului la
sanatoriul vienez, internarea ºi tratarea lui s-au
fãcut pe spezele lui Titu Maiorescu. Nu vrem sã
formulãm acuzaþii neîntemeiate la adresa men -
torului Junimii, în acelaºi timp destinatar al me -
sa jului trimis tot de la Viena de francmasonul
P.P.Carp. Considerãm cã demersul lui Titu Ma -
io rescu a fost de bunã credinþã ºi cã nu a fãcut o
acþiune de ochii lumii, poetul fiind readus în þarã
la primele semne de revenire la o stare de sã -
nãtate mai bunã. ªi nici nu vrem sã facem vreo
necuvenitã aluzie la o criminalã asociere a
franc masonului Maiorescu, cu duºmanii poe -
tului ºi ai poporului român în vederea suprimãrii
fizice a acestuia prin readucerea sa în þarã ºi
internarea în unitãþi de tratament cu per sonal ºi
dotãri inferioare celor austriece.
Dupã revenirea în þarã, într-o formã ame -
lioratã a stãrii de sãnãtate, poetul recidiveazã
obligându-i pe medici sã-l supunã la noi con -
troale medicale. Astfel, în 1886, un pseudo-spe -
cial ist, Iulian Bogdan, a pus un di ag nos tic foarte
mult discutat ºi disputat de posteritate: „alie -
naþie mintalã produsã de gome sifilitice pe cre -
ier ºi ex ac er bate de consumul de alcool”. Dr. Ion
Nica, unul dintre specialiºtii care a contestat
justeþea unor astfel de diagnostice, con sid er ate
aberante, pompoase, goale, bazate pe nicio pro -
bã concretã, preconizând, totodatã, grabnica în -
chidere a poetului la bolniþa de la Mãnãstirea
Neamþului, afirma: „Evoluþia pe ri odic alte rnan -
tã a psihozei maniaco-depresive cu alternanþa
crizelor de manie ºi melancolie, dupã revenirea
la nor mal este acum tipicã ºi corespunzãtoare
stãrii mixte a lui Kraeplin”. Analizând atent
buletinul med i cal al lui Ion Nica, Ovidiu Vuia a
tras concluzia: „Per sonal susþin cã Eminescu,
neavând paralizie generalã progresivã (pgp), ci
o psihozã maniaco-depresivã fãrã substrat an a -
tomic, nu a avut nici un motiv sã se depãrteze de
poezia sa. Îmbolnãvirea lui nu duce sub nici o
formã la o mare întunecime… din contrã, psi -
hoza pro duce tulburãri afective, dar menþine ne -
al teratã capacitatea creatoare a unui poet sau
cercetãtor ºtiinþific…”
Momentul grav este demarat atunci când,
internat fiind din nou la sanatoriul dr. ªuþu,
medicul sãu curant, un anume dr. Iszak, începe
un tratament eronat 4 , fãcându-i injecþii cu mer -
cur, injecþii care, deºi preconizate sã-l vindece,
au dus în cele din urmã la moartea lui. Tra -
tamentul era complet inadecvat ºi nu þinea cont
de cele confirmate de ultimul con sult vienez.
Eminescu nu avea paralizie generalã, nici o altã
formã de sifilis ce re bral, ci o psihozã ma nia -
co-depresivã iar tratamentul cu mercur trebuia
evitat cu orice preþ. Desigur cã foarte multe
dintre afirmaþiile aberante proferate la adresa
poetului 5 ºi preluate su per fi cial de o serie de
exegeþi ºi istorici literari 6 sunt dovedite ºi de
activitatea creatoare continuatã de Eminescu în -
tre 1883 - 1889, iar un exemplu, în gen eral,
evitat de a fi menþionat de istoricii literari este
realizarea de cãtre poet a magistralei traduceri a
piesei Lais 7 , „un adevãrat mon u ment al lite -
raturii române, aºa cum îl apreciazã unii istorici
literari”.
La începutul anului 1889 poetul este in -
ternat din nou la institutul dr. ªuþu. Dr. ªuþu ºi
dr. Petrescu au redactat, la 23 martie 1889, un
raport med ico-le gal despre boala poetului în ve -
derea stabilirii situaþiei sale mentale ºi a gra -
dului de responsabilitate. Potrivit acestui doc u -
ment sunt consemnate doar „tulburãri psihice,
fiindcã, aºa cum a subliniat dr. Vines, nu au
existat alte simptome… bolnavul, la întrebãrile
puse, rãspunde cu o voce cântãtoare ºi mono -
tonã, nu are fenomene dizartrice de vorbire, al -
tã datã repetã vorbele pronunþate de alþii ºi când
e singur exprimã monologuri fãrã sens, cel puþin