Nr. 3(38), 2010, septembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

SEPTEMBRIE 2010 33
EMINESCU - 160
Glossa ca Ecclesiast
Dacã cineva citeºte cu atenþie poezia
Glossã de Mihai Eminescu ºi car -
tea Ecclesiastului din Sf. Scripturã
a Vechiului Tes ta ment realizeazã nu numai a -
pro pierea surprinzãtoare dintre cele douã texte,
dar probabil cã va ºi conchide cã Glossa este o
punere în versuri a câtorva din marile teme ale
Ecclesiastului. Ne referim aici în spe cial la tre -
cere, la deºertãciune sau zãdãrnicie ºi la înþe -
lepciune sau discernãmânt.
Aceste teme nu sunt tratate separat nici în
poem, nici în Ecclesiast, ele se întrepãtrund,
ca-ntr-un dans perihoretic, iluminându-se ºi
con fir mându-se reciproc. Prima strofã, aºa cum
e construit poemul, le anunþã ºi determinã pe
toate celelalte. Ea cuprinde toate cele trei teme:
Trecerea („Vreme trece vreme vine/ Toate-s
vechi ºi nouã toate/ [...] Ce e val ca valul trece”),
Deºertãciunea/ Zãdãrnicia („Nu spera ºi nu ai
teamã/ De te-ndeamnã de te cheamã/ Tu rãmâi la
toate rece”) Înþelepciunea/ Discernãmântul („Ce e
rãu ºi ce e bine/ Tu te-ntreabã ºi socoate”).
I. Trecerea
Versurile: „Vreme trece vreme vine/
Toate-s vechi ºi nouã toate/ [. . .] Ce e val ca
valul trece” duc cu gândul în mod di rect la
clasicul model ºi con cept heraclitian al curgerii.
„Totul curge” (Panta rhei) spune Heraclit din
Efes. Nu poþi intra de douã ori în aceeaºi apã a
unui râu. În versul „Toate-s vechi ºi nouã toate”,
se poate recunoaºte cu uºurinþã ideea lui He -
raclit despre repetarea ciclicã, la infinit, a lu -
milor, sau a lucrurilor, în gen eral. Ecclesiastul o
spune în felul lui: „Nimic nu-i nou sub soare. De
ceea ce a fost întâi, nimeni nu-ºi mai aduce
aminte” (1: 9-11). Lucrurile par noi pentru cã-s
uitate. În realitate ele sunt vechi.
Când Eminescu spune în acest con text:
„Nu spera ºi nu ai teamã” – adicã nu spera, dar
Dr. Theodor DAMIAN
New York
nici nu te înfricoºa, cãci „ce e val ca valul trece”,
el in tro duce în mod in sis tent, pentru cã repetat în
restul poemului, atitudinea stoicã pe care omul
trebuie sã o aibã în faþa lumii. Con form filo -
sofiei stoice fondatã de Zenon din Citium (336-
265 î.H.) „natura este guvernatã de legi sta bile,
iar omul trebuie sã ducã o viaþa netulburatã, în
conformitate cu aceste legi. Omul trãieºte într-un
univers determinat” 1 . Aceastã adaptare a omu -
lui la legile ce-l depãºesc înseamnã virtute. De
aceea, bogãþia sau sãrãcia, fericirea sau nefe -
ricirea, nu au mai mare importanþã ca voinþa
omului ºi necesitatea de a se adapta la legile date.
Trecerea ne apare aici ca motiv de re -
zervatã înþelepciune; îndemnul „nu spera” nu
reprezintã nicidecum leit-motivul unui discurs
al disperãrii, cum ar putea fi interpretat de cei ce
considerã pesimismul ca fiind o caracteristicã
definitorie a poeziei lui Eminescu, fapt pe care
l-am con tra-argumentat într-o lucrare prece dentã. 2
Cum vom vedea mai târziu, acest „nu spe -
ra” – contrabalansat de „nu ai teamã”, este refe -
ritor, întocmai ca-n Ecclesiast, numai la lumea
de aici care „trece” ºi nicidecum la lumea trans -
cendentului divin. Singurele aluzii din poem la
realitãþile transcendente care nu pot fi abordate
aºa cum trebuie abordatã lumea, cu sto icism ºi
rezervã, sunt în versurile 14 ºi 30 în care poetul
vorbeºte despre transcendentul sinelui, despre
regãsirea de sine, „regãsindu-te pe tine”, în pri -
mul caz, ºi de petrecerea retrasã întru sine, „tu în
colþ petreci cu tine”, în al doilea caz. Acestea
sunt singurele atitudini salvatoare, statornice, în
contextul gen eral al nestatorniciei tuturor lu -
crurilor. Regãsirea de sine, a sinelui autentic,
ev i dent, este parte clarã dintr-un discurs abscons
pe tema antropologiei teologice în care omul
este definit ºi înþeles ca chip al lui Dumnezeu.
Pentru a sublinia, acest el e ment al re gã -
F AMILIA ROMÂNÃ EMINESCU - 16 0
1 Theodor Damian, Introducere în Istoria creºtinismului, Editura Fundaþiei „România de Mâine”, Bucureºti, 2008,
p.12
2 Theodor Damian, „Pesimism ºi credinþã în opera lui Eminescu”, în Information Bulletin, The Romanian
American Heritage Center, Nr. 2, April-June 2001, Jackson, Michigan, pp. 3-4.