gravură - Universitatea Naţională de Arte

Cap.IV. Înalta specificitate a gravurii ca răspuns latematica materialităţiiFig. 10. Francisco de Goya. “Prizoniertorturat”, proiect pentru aquaforteaquatinta.după 1808. Baiţ. Muzeul de Artădin Boston, S.U.A.Fig. 11. Francisco de Goya. “Prizoniertorturat”, din “Dezastrele Războiului”aquaforte-aquatinta. după 1808. Muzeul deArtă din Boston, S.U.A.144specificului modelului. În acelaşi timp, chiar la acest nivel,tânărul artist se antrenează să descifreze formele, prin înţelegereaconstrucţiei mai mult sau mai puţin vizibile şi a moduluicum se oferă luminii şi se desfăşoară în spaţiu, să înţeleagă şifenomenele de la nivelul materialităţii, ale texturilor ce învelescforma.Aşa încât şi cursurile de gravură se aliniază acesteirute de formare. Chiar dacă inventarea şi impunerea unortehnici de gravură au urmat un traseu cronologic, impus decomanda socială, de anumite solicitări şi nevoi ale societăţii, îninstruirea organizată, într-o viziune actuală, trebuie să se plecede la experienţa vizuală şi plastică, pe care a câştigat-o în trepte,tânărul plastician.Aceasta, pentru că se va ţine seama de dificultăţile impusede adecvarea figurării de tip curent, de şevalet, la economia demijloace, la amploarea sintezei pe care o pretinde gravura. Estefiresc deci ca succesiunea predării tehnicilor ei să se petreacă înbaza nivelului de instrucţie plastică al tânărului.Nu se pot traduce griuri şi semitonuri care definescexpresiv volume, în două-trei semne, în absenţa unei minimeexperienţe sau informaţii în acest sens.Pentru o mai bună înţelegere, vom simplifica în câtevamari operaţiuni procesul curent al figurării prezentate în etapesuccesive, chiar dacă în realitate, demersul real nu are asemenealimpezimi.Acestea ar putea fi: 1. -percepţie, 2. - paginaţieconstrucţie-compoziţie,3. - desen-valoare-modelare, 4.- expresivizare. (Mihai Mănescu “Tehnici de figurare îngravură”)Reimpunem insistent adevărul că în realitate acestepreocupări, chiar dacă au o anume logică în această succesiune,în procesul real al figurării se întrepătrund sau se repetă, îşiinversează ordinea sau sunt eludate.În ce priveşte compoziţia, mai cu seamă în accepţialargă a noţiunii, care înseamnă relaţionarea armonică a tuturorelementelor de limbaj plastic, această etapă are de fapt oprezenţă permanentă, marcând absolut toate etapele, până lanivelul manevrării celor mai elementare semne plastice, linia şipunctul.Faptul că etapele meţionate nu respectă succesiunea şi seîntrepătrund, se pliază la nevoia continuă de raportare la modelprin percepere, aşa încât nu le putem considera ca închise decâtodată cu încheierea lucrării. Acest tip de figurare este specificdesenului după natură, după model şi este fundamental deosebitde cel practicat în gravură, unde elementele caracteristice alesubiectului real, odată percepute şi analizate, vor fi simplificateFlorin STOICIU