gravură - Universitatea Naţională de Arte

Spre deosebire de tiparul înalt şi plan, tiparul adânc secaracterizează prin elemente imprimabile cu aceeaşi suprafaţăşi cu adâncituri diferite, datorită cărora cantitatea de cernealătransferată pe hârtie va fi şi ea diferită, iar în funcţie de aceastase va modifica şi densitatea semnelor gravate obţinute. Înconsecinţă, la tiparul adânc nu este necesară descompunereaîn puncte raster pentru semitonuri, acestea fiind realizate printransferarea unor cantităţi de cerneală mai mari sau mai mici,corespunzătoare adânciturilor gravate.Aici găsim o altă categorie de semne specifice, mai fineşi mai libere (nu şi la dăltiţă), prin care se pot obţine tonurişi semitonuri şi prin atributele de adâncime a şanţurilor, astfelîncât materialitatea este redată mult mai nuanţat (Fig. 20).Fig. 20. Florin Stoiciu. 2006. “Omul deLemn”. Aquaforte. 10 x 10 cm. Detalii86Odată cu apariţia gravurii in adâncime (metal) varietateade semne plastice a crescut făcând posibilă apariţia unorimagini documentare, prin ilustraţie. Deja începuse să se simtănevoia de reprezentare a unei realităţi printr-o figurare multmai precisă, mai concretă a reperelor materiale ale vizibilului.Este interesant de observat cum cele două mijloace grafice,linia şi punctul au putut rezolva o gamă imensă de structuri şimaterialităţi vizibile.Dacă în gravura în înălţime (xilogravura) imprimarease face în plan orizontal, în gravura în adâncime apare şielementul activ vertical. Mai precis, aşa cum menţionam, tonulînchis al liniei sau punctului este redat nu numai prin lăţimesau lungime, ci şi prin adâncimea şanţului gravat, care preiamai multă sau mai puţină cerneală.Florin STOICIU