gravură - Universitatea Naţională de Arte

Această noutate a făcut posibilă apariţia unei noiforme de materialitate, cu redări mai nuanţate ale texturilor şispaţiului.Astfel noţiunea de aproape-departe capătă noidimensiuni, putând vorbi despre situări perspective sau chiardespre perspectiva aeriană. Chiar dacă linia are o grosimeegală, datorită adâncimii ea devine transparentă intr-un planîndepărtat atunci când cerneala este intr-o cantitate maimică în şanţurile excavate. Configurarea aproape-departe nutrebuie interpretată doar ca o soluţie în genul de reprezentareal unui peisaj, ci şi în detaliile care apar în prim plan, în cazulmorgologiei umane, de pildă. Aşa de exemplu nasul este maiaproape decât urechea sau braţul întins în faţă este mai aproapedecât corpul etc. Toate aceste tehnici de figurare nu au facutaltceva decât sa intregească posibilităţile de reprezentare a uneimaterialităţi mai uşor de recunoscut iar prin multiplicare, să lefacă mai bine receptate de categorii largi de oameni.Necesitatea informaţiei cât mai exacte l-a făcut peartistul gravor, faţă de pictor sau sculptor, să fie mult mai atentcu reprezentarea realului, pentru a nu confunda reperele reale,cerul cu pământul, mediul mineral cu cel vegetal, morfologiaumană.Gravorul acestei perioade are sarcini grele şi specifice,mai cu seamă pentru că se adresează unei plaje mari sociale.Poate din această cauză, de cele mai multe ori, a fost consideratun meseriaş şi nu un artist. Modalităţile de multiplicare a unorteme impuse a creat impresia despre gravor că este un simplutraducător-executant al unor opere, uitând de faptul că el trebuiasă analizeze formele, culorile şi texturile, pentru a le face uşormultiplicabile, prin semne grafice cele mai simple cu putinţă.Nevoia de reprezentare a materialităţii a funcţionat şiîn cadrul altor teme, relativ deosebite, precum marile subiecteale învăţămintelor religioase sau cele legate de teme profane,precum identitatea tirajului pentru unele banale cărţi de joc.Revenind la tema tezei prin care intenţionez sădemonstrez modalităţile de mare specificitate ale gravurii înredarea materialităţii, mă voi folosi de cazurile concrete aleunor imagini care reprezintă argumentul de forţă al oricăruiartist, indiferent de modalităţile de exprimare.Materialitatea în cazul “Autoportret”-ului de Rembrandt(Fig. 21) este exprimată atât la nivel de formă cât şi de textură.După cum putea vedea, valorile semnelor în plan depărtat,părul sau mâna sunt mai palide şi cu o încărcătură texturală maimică decât forma veşmântului din planul apropiat. Dacă păruldin planul al doilea se citeşte vag, haina este atât de clară, încâtMATERIALITATEA ÎN GRAVURĂFig. 21. Rembrandt. Autoportret. 1639.Aquaforte şi Pointe seche. 205 x 164 mm87