articole şi eseuri - Revista HELIS

espectă zeii cetăţii, teoriile expuse de acuzator fiind luate din cărţilelui Anaxagoras din Clazomene şi, ca atare, nu îi aparţin. DacăMeletos crede că el ascultă doar de demonul (daimonion) sãu, artrebui sã ştie că acest demon este tot un fel de zeu sau copil de zeu,lucru admis chiar de interlocutor. Recunoscându-i-se cel puţincredinţa în existenţa demonilor, argumentul lui Socrate decurgefiresc: ,,Şi iarăşi, dacă cum se mai spune, demonii sunt copii din floriai zeilor, făcuţi cu nimfele sau cu alte mame, cine ar putea crede căexistă copii ai zeilor şi nu există zei? Asta ar fi tot atât de absurd, caşi cum am spune că există catâri, născuţi din cai şi măgăriţe, şi că nuexistă nici cai, nici măgăriţe” 57 .Dacă şi-a luat în serios rolul de a spune atenienilor lucrurineplăcute, este pentru că a ascultat porunca zeului din Delphi de a sededica filosofiei cercetându-se pe sine şi pe ceilalţi. A părăsi aceastăpostură înseamnă a se depărta de la menirea sa. Nu-l speriecondamnarea la moarte pentru că nu cunoaştem nimic despre ea, deşilumea se teme de moarte ca şi cum ar fi cu siguranţă cel mai maredintre toate relele. Este însă o neştiinţă ruşinoasă să-ţi închipui căcunoşti ceea ce nu cunoşti, moartea putând fi chiar cel mai maredintre toate bunurile pentru om. Ar respinge o achitare dacă i s-arcere să nu mai filosofeze în public asupra acestor lucruri, supunândusemai degrabă poruncii zeului decât iubiţilor săi atenieni: ,,căci toatăîndeletnicirea mea constă în a colinda spre a vă convinge pe voi,tineri şi bătrâni, că înainte de grijile corpului şi de bogăţii, înainte deorice grijă, stă aceea a sufletului şi a desăvârşirii lui. Vă spun întrunacă nu bogăţia face virtutea, ci dimpotrivă virtutea face bogăţia şidin ea îşi trag obârşia toate bunurile, atât cele lumeşti, cât şi celeparticulare” 58 . Compara poporul atenian cu un telegar mare, de rasă,care din pricina mărimii sale e mai domol şi are nevoie de un pintenspre a fi iuţit, acest rol revenindu-i lui Socrate. Cea mai bună dovadăa faptului că zeul l-a dat Atenei este aceea că, de zile, şi-a nesocotitpropriile sale treburi pentru a vedea de cele ale concetăţenilor săi,luându-l pe fiecare în parte ca un tată sau ca un frate mai mare şiîndemnându-l să se îndeletnicească cu virtutea. Nu i-a păsat de57Idem, p. 100.58Idem, p. 103.139