articole şi eseuri - Revista HELIS

activitatea proprie, la o cunoaştere veritabilă şi la autocunoaştere.Pentru el ştiinţa nu este ceva dat, ci o activitate veşnic problematică.Omul face dovada că are spirit doar prin autocunoaştere, de aceeaautocunoaşterea şi a fi persoană spirituală sunt unul şi acelaşi lucru.Socrate crede că omul este esenţialmente raţiune, ca atare el trebuiesă se conducă după maximele universale ale raţiunii, pe care le aflăîn cunoaşterea de sine.Socrate a fost primul martir din calendarul filosofiei şi unadintre primele victime ale intoleranţei. Umanist convins, credea cănimeni nu comite răul decât din ignoranţă, pe baza unei falsecunoaşteri a lucrurilor. Este destul să cunoaştem binele pentru a-l şiînfăptui. Cei care fac rău nu pot fi fericiţi şi, întrucât nimeni nudoreşte să fie nefericit, datoria înţeleptului este să-i ajute pe oamenisă găsească calea ce dreaptă prin cunoaşterea adevărată. Aceastăcunoaştere adevărată, dincolo de cea părelnică, este condiţia de aajunge la fericire, la bine şi la dreptate, valori etice supreme îngândirea socratică. Numai omul care face ceea ce este drept poatedeveni un om adevărat. Importantul şi umanistul mesaj al lui Socrateeste acela al încrederii că îndreptarea omului spre adevăr, bine şidreptate este posibilă.Metoda şi modul în care filosofează profundul cugetătorSocrate sunt cu totul altele decât acelea ale sofiştilor. Aceştia dinurmă, lipsiţi de smerenie intelectuală, voiau să impună ideile lor cu osiguranţă apodictică. Mult mai modest în comportament şi atitudine,Socrate nu dorea să fie decât un căutător al adevărului şi un trezitoral omului din somnolenţa neştiinţei, pentru ca acesta să descopereadevărul din adâncurile fiinţei sale proprii. Poate că acesta estedestinul filosofului veritabil din toate timpurile: de a fi trezitorulsufletului uman din din somnolenţa în care l-a cufundat viaţacotidiană, haosul părerilor şi a-l face astfel să ajungă la adevăr, ceeste imanent raţiunii umane. Salvarea sufletului din neadevăr şiajungerea la adevăr, trecerea din haos în cosmos, acel ,,suiş alsufletului către locul inteligibilului”, de care vorbea Platon încelebrul mit al peşterii din dialogul Republica, aceasta pare să fiemarea chemare a filosofului. Din acest motiv, Platon îl considera pe170