articole şi eseuri - Revista HELIS

DOR DE EMINESCU…Într-un articol de rezonanţă în cercurile de intelectuali românidin epocă publicat de revista Cuvântul la 2 ianuarie 1928, tânărul - peatunci, de numai douăzeci de ani - Mircea Eliade lansase generaţieisale o incitantă provocare: să ne închipuim că anul care urmează este,pentru fiecare din noi, ultimul nostru an de viaţă lăsat de Creatorpentru a ne îndeplini menirile pe pământ (Anno Domini); ce ne vomstrădui să facem în cele douăsprezece luni pe care ştim că le maiavem de trăit, ce vom lăsa în urma noastră, înainte de a ne prezenta lajudecata de apoi? Răspunsul lui Eliade este revelator: avem datoriade a realiza o operă care să ne reprezinte ca personalitate şi care săpermită afirmarea noastră în lume, o aspră şi neîntreruptă muncă deşaisprezece ore pe zi, aşa cum părinţii niciodată n-au muncit înscopul de a ajunge oameni şi a face din ţara noastră un pământ aloamenilor, cu speranţa că, la sfârşitul toamnei, aproape de moarte,vom fi alţii şi alta va fi ţara. ,,Suntem datori să vieţuim o intensăviaţă spirituală, consumantă, neodihnită, fără rezerve ingrată. Iaraceasta nu se împlineşte decât cu infinite şi continue renunţări”.O astfel de conştiinţă torturată de ideea responsabilităţiimenirii ei în lume a fost, cu certitudine, Mihai Eminescu. Cel pe careConstantin Noica îl definea drept ,,omul deplin al culturii române”şi-a simţit chemarea de a face lucruri mari, cu convingerea că timpulîi este potrivnic, că dispune de prea puţin timp pentru proiectele saleşi, deci, nu trebuie să-l risipească zadarnic. Considerat de TituMaiorescu, cu peste un veac în urmă, cea mai înaltă întruchipare ainteligenţei româneşti, Eminescu a rămas în poezia noastră cucalificativul de ,,nepereche”. A muncit cu tenacitate, până la istovire.Destinul i-a fost dramatic, notează George Călinescu: ,,Tot ce avut despus, a spus până la 33 de ani. Viaţa lui se confundă cu opera,Eminescu n-are altă biografie”. Însetat de absolut, a publicat preapuţin în timpul vieţii: doar 37 de poezii (numai Vasile Cârlova, celtrecut în nefiinţă atât de devreme, a publicat mai puţin), migălindu-şi58