articole şi eseuri - Revista HELIS

nici n-a pretins că desăvârşeşte câştigurile marii istorii a gândiriieuropene. Demersul gânditorului austriac este mai radical, elsupunând examinării critice supoziţiile (sau presupoziţiile) ce susţinvechile reprezentări asupra gândirii raţionale, supoziţii metafizicecare îşi au originea încă de la Platon şi stau la baza gândirii europene,acestea fiind acceptate o perioadă de timp ca neproblematice.Presupoziţiile sunt convingeri acceptate în mod necondiţionat decătre individ prin educaţie şi practica vieţii, prin socializare, adică oautoritate exterioară, în general nerecuzată în viaţa noastră. În destulesituaţii filosofii au pornit de la asemenea supoziţii ca de la lucruri dela sine înţelese (lucru arătat mai înainte, de altfel, şi de Francis Baconîn al său ,,Novum Organum” prin celebrii ,,idoli” ce ne afecteazăcunoaşterea), de aceea este surprinzător că ei, cei dispuşi în principiusă se îndoiască de orice, nu au pus în discuţie asemenea supoziţii ci,dimpotrivă, au clădit pe baza lor, conferindu-le o mai mareautoritate 142 . În Cercetări filosofice, Wittgenstein arată că filosofia nutrebuie să acumuleze trăsături necesare alcătuirii unui tablou generalal lumii (Weltanschaung), ci să critice presupoziţiile ontologicemilenare. Pe urmele sale, Willard Van.Orman. Quine afirmă că ,,Oocupaţie principală a filosofiei este explorarea presupoziţiilor”,poziţie ulterior revizuită: activitatea de explorare a presupoziţiilor nuar fi doar ,,o ocupaţie a filosofiei”, ci mai curând filosofia însăşi.Urmărind acest tip omogen de obiecte care sunt presupoziţiile,filosofia s-ar putea recomanda pur şi simplu ca o cercetare asupraunor presupoziţii nelocale ale actului raţional 143 .Ceea ce îi conferă lui Wittgenstein o poziţie unică printrefilosofi - el considerând claritatea, transparenţa un scop un sine - estemodalitatea de a supune examinării critice intuiţiile şi reprezentărileextreme de familiare, unele chiar mai vechi decât filosofia, lucruobservabil mai ales în scrierile sale de după 1930 (când se va stabilila Cambridge şi va începe să predea lecţii studenţilor săi), de laCaietul albastru şi Caietul brun până la ultimele sale note puse pehârtie în ultimele zile ale vieţii sale (aprilie 1951). Aceasta constituie142Ibidem, pp. 174 – 175.143Apud Adrian-Paul Iliescu, Filosofia limbajului şi limbajul filosofiei, EdituraŞtiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 155.179