articole şi eseuri - Revista HELIS

Filosoful nu are de ce să se teamă de moarte, spre care trebuie sămeargă mai degrabă bucuros pentru că doar în împărăţia lui Hades,aproape de zei şi nicăieri altundeva, are credinţa de neclintit că vaavea parte de cunoaşterea pură. Cei care ajung la Hades fără a fi fostiniţiaţi în misterii vor zăcea în Mlaştină, în timp ce aceia care ajungacolo purificaţi şi iniţiaţi vor sălăşlui împreună cu zeii 72 .David Armeanul vrea să clarifice aceste texte, arătând că aicinu poate fi vorba de ,,moarte” în sensul ei natural, de o reală,,despărţire a sufletului de trup”, ci de o descătuşare a sufletului,de ,,dobândire a morţii pasiunilor”. David face o interesantăinterpretare, plecând de la nişte jocuri de cuvinte greceşti, întâlnite dealtfel în textele lui Platon: ,,De aceea se şi spune trup (démas) ca unlanţ (desmós) al sufletului, iar corp (sōma) ca şi cum ar fi îngropareşi mormânt (sēma) al lui” 73 . Filosofia devine o pregătire pentrumoarte (meléte thanátou) atunci când implică o ,,purificare”(katharsis) morală, o ,,concentrare” în sine, dar şi o ieşire aconştiinţei din cripta trupului. Pentru filosofii greci, moartea eratocmai limitarea în timp şi spaţiu la dorinţele existenţei corpului,tema fiind, se pare, importantă pentru Platon, de vreme ce va fireluată şi în alte dialoguri, precum Gorgias: ,,Şi – argumenteazăSocrate - poate că în realitate suntem morţi. Am auzit-o din gura unuiînţelept. Spunea că noi acum suntem morţi, că trupul nu-i pentru noidecât un mormânt şi că partea din suflet unde s-au sălăşluit pofteleeste prin natura ei supusă schimbărilor şi celor mai contrariiînrâuriri” 74 . Iar în dialogul Cratylos, acelaşi Socrate explicăsemnificaţia cuvântului ,,trup” (sōma), care poate fi luat în mai multesensuri: “Şi, într-adevăr, unii spun că este mormântul (sēma)sufletului, acesta find îngropat în el în clipa de faţă. Apoi, prin faptulcă datorită lui semnifică (semaínei) sufletul toate câte le semnifică, şiprin aceasta ar fi numit pe drept semn (sēma). Totuşi, mai alesdiscipolii lui Orfeu îmi par a fi cei care au stabilit numele acesta, însensul că sufletul ispăşeşte pentru ceea ce trebuie să ispăşească, iar72Idem, p. 57 (69 c).73Apud Anton Dumitriu, Aletheia, op. cit., p. 163.74A se vedea Gorgias (493 a), în Platon, Dialoguri, Traducere de CezarPapacostea, Editura IRI, Bucureşti, 1996, p. 301.147