articole şi eseuri - Revista HELIS

extraordinarele merite ale acestei instituţii, deci implicit meriteledeschizătorului de drumuri în domeniul culturii, Titu Maiorescu.Până la încetarea activităţii sale la Bucureşti în 1916, an în careRomânia intra în primul război mondial, Junimea şi-a desfăşuratactivitatea prin şedinţe literare săptămânale, prelegeri publice avândca scop formarea unui orizont larg ştiinţific şi educarea estetică prinrevista Convorbiri literare Mai întâi, a promovat literatura devaloare, subliniind rolul factorului estetic în producerea şi apreciereaoperei de artă. Apoi, a trezit şi impus spiritul critic în cultura română,combătând pseudocultura, superficialitatea, impostura, introducând odirecţie nouă în gândirea şi literatura română. Cu precădere prinMaiorescu, societatea literară Junimea s-a pronunţat în problemelelimbii şi ortografiei, pledând pentru eliberarea unei limbi eliberate deexagerări puriste sau diverse mode (de exemplu, italienismul), pentruîmbogăţirea şi modernizarea limbii literare şi artistice. În perioadabucureşteană a Junimii, realizată prin mutarea lui Titu Maiorescu înCapitală, revista Convorbiri literare va acorda spaţii largi unuievantai de discipline, încurajând deopotrivă istoria, filologia şigeografia. Acelaşi mentor a avut merite mari în afirmarea clasicilorliteraturii române: M. Eminescu, I. Creangă, I. L. Caragiale, I.Slavici.În anul 1871, Convorbiri literare publică articolul luiMaiorescu Direcţia nouă în poezia şi proza română, în care autorulse întreba dacă va avea România un viitor, dacă aceasta va aveaputerea de ,,a ridica şi de a purta sarcina culturei”: ,,Va putea săpăşească în lucrare paşnică pe aceeaşi cale pe care civilizaţiaapuseană a adus atâta bine omenirii?” O parte a răspunsului,considera Maiorescu, ,,atârnă de la direcţia spiritelor din societateade astăzi, direcţie a cărei manifestare este literatura în înţelesul celmai larg al cuvântului” 38 . El arată că starea literaturii române şidirecţia spiritului public sunt departe de a fi mulţumitoare,constatând lipsa lor de valoare, ,,falsitatea şi pretenţiile necoapte aleistoricilor, filologilor şi jurnaliştilor noştri în marea lor majoritate”.Dar dacă diagnosticul este dur, de aici nu urmează că trebuie sădeznădăjduim: ,,Din norocire, o reacţie salutară a spiritului nostru38Idem, p. 97.52