articole şi eseuri - Revista HELIS

evitarea acelor exaltate vorbe goale pe care în tinereţe le întrebuinţeziatât de des; ea mi-a insuflat mai întâi cu adevărat dragostea pentru odirecţie de gândire pe care nu o voi părăsi niciodată” 28 . Sublinierea îiaparţine şi ,,direcţia de gândire” propusă la vârsta de nici 18 ani nuva fi părăsită: prin intrarea sa ulterioară în viaţa ştiinţifică şi culturalădin ţară, raţionalismul de tip cartezian avea să triumfe, claritatea şitendinţa permanentă de evitare a cuvintelor goale fiind recunoscutechiar şi de adversarii săi pe tărâm politic şi cultural.Dacă aceste mărturisiri juvenile arată o personalitateexcepţională ce se va contura pe deplin pe parcursul vieţii, sunt celpuţin surprinzătoare tendinţele de a le da o interpretare negativă.George Călinescu le consideră drept manifestări ale unui copilprecoce şi ambiţios, hotărât să le ofere o lecţie colegilor săi de multmai bună condiţie socială de la Academia Theresiană, care i-austrigat dispreţuitor ,,valah” în virtutea titlurilor aristocratice pe care ledeţineau: ,,Fără îndoială, copilul se revelă de la început ca opersonalitate, dar cu structura omului care va izbuti în viaţă,nicidecum a geniului. (...) Mentalitatea e a unui bucher suficient şiinuman de serios” 29 . Este reconfortant să afli că o astfel de opinieeste amendată de criticul Vladimir Streinu: micuţul ,,valah” nu esteun ,,tocilar” cuprins de patima premiilor şcolare, el având dorinţafirească de răspunde la nobleţea de sânge cu nobleţea de spirit 30 . Darmaliţiozitatea lui Călinescu nu se opreşte aici. Analizând activitateapredecesorului său, el îi reproşează lui Maiorescu că nu are ,,ocunoaştere sistematică a literaturilor”, că în calitate de critic ,,avemtoate indiciile că era foarte puţin erudit în materie literară”, că era uncunoscător vag al literaturii franceze şi ceva mai temeinic al celegermane, că a încercat să împace două profesii opuse (,,profesor defilosofie şi avocat, iată două ocupaţii inconciliabile”), că a ţinutseama cu religiozitate de opinia publică şi nu a avut tăria de a sesustrage obligaţiilor mondene (,,Întâi relaţiile omeneşti” - zice el -apoi literatura), că de pe urma cursurilor sale de filosofie n-a rămasnimic, înafara amintirilor despre orator (,,Trebuie să fi fost un orator28T. Maiorescu: Jurnal I, Editura Minerva, Bucureşti, 1975, p. 74.29George Călinescu: op. cit., p. 398.30Vladimir Streinu: Clasicii noştri, Editura Tineretului, 1969, p. 5347