articole şi eseuri - Revista HELIS

cărui biografie o cerceta încă din copilărie, la început reticent, apoidin ce în ce mai cucerit, arată George Călinescu: ,,Este învederat căel avea să înfăptuiască universalitatea gotheană: să fie scriitor şi omde stat, experimentator mereu tânăr al femeii şi om de lume, exaltatcu conştiinţa de sine şi senin - obiectivat” 25 .Titu Maiorescu se naşte la Craiova în ziua de 15 / 27 februarie1840, ca fiu al lui Ioan Maiorescu, profesor la Şcoala Centrală dinCraiova şi inspector, o figură luminoasă a epocii de formare aînvăţământului românesc modern. Ardelean de origine (născut în1811 la Bucerdea Grânoasă, lângă Blaj, mort în 1864 la Bucureşti),Ioan Maiorescu se trăgea dintr-o familie ţărănească, numele luiadevărat fiind Ioan Trifu. Datorită înrudirii sale după mamă cu PetruMaior, el va începe să semneze I. Trifu Maioreanu, I. Maior, I.Măiorescu, optând în cele din urmă pentru I. Maiorescu. Teolog deformaţie (cu studii la Blaj, Pesta şi Viena), Ioan Maiorescu a jucat unrol de seamă în timpul revoluţiei de la 1848. Mama lui TituMaiorescu, născută Maria Popasu, era sora cărturarului episcop alCaransebeşului, Ioan Popasu.Excepţional înzestrat de la natură, Titu Maiorescu are o carierăstrălucită: după studii elementare urmate în mai multe locuri din ţară,el urmează studiile la Academia Theresiană din Viena (pe care otermină în 1858 ca întâiul pe şcoală), iar la 25 iunie 1859 îşi susţineoral, la Universitatea din Giessen, pe baza unei lucrări dinainteelaborate şi intitulate Despre relaţie (publicată ulterior în Germaniaîn 1860), doctoratul în filosofie, calificativul fiind magna cum laude.La scurt timp, pleacă la Paris cu o bursă din ţară cu intenţia de a lua olicenţă în drept şi un alt doctorat în filosofie. Reuşeşte să-şi ia licenţaîn drept (12 decembrie 1861), promovează licenţa în litere şifilosofie, dar eşuează în tentativa de a obţine doctoratul în filosofie:cum teza sa La Relation - Essai d’un nouveau fondement de laphilosophie critica eclectismul francez, pe atunci dominant laSorbona, a fost mereu amânat cu susţinerea ei încât, expirându-ibursa, a trebuit să se întoarcă în ţară. Este procuror la TribunalulIlfov (1862), director al Gimnaziului Central, profesor şi rector al25G. Călinescu: Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediţia a II-arevăzută şi adăugită, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p. 402.45