articole şi eseuri - Revista HELIS

apreciere şocantă afirmând că pe acesta gândirea serioasă l-ar fiobosit, aşa că a inventat o doctrină care să-l scutească de asemeneaactivitate 146 .Caietul albastru, lucrare semnificativă pentru gândireawittgensteiniană, debutează direct cu întrebarea ,,Care este înţelesul(meaning) unui cuvânt?” Dacă avem în vedere problemele de naturăreligioasă, sper exemplu, ar trebui să ne întrebăm ce înţelegem printermenii ,,Dumnezeu”, ,,credinţă religioasă”, ,,religie”, ,,misticism”şi alţi termeni din aceeaşi familie, cititorul aşteptând să primească unrăspuns adecvat la aceste întrebări, adică să găsească semnificaţiacuvintelor. Wittgenstein îşi va dezamăgi cititorii când nu va oferirăspunsul aşteptat acestor întrebări, producându-le astfel ceea ce elnumea ,,crampe mintale”. Impresia unei ,,crampe mintale” esteimpresia că nu putem spune ceea ce de fapt ştim. A vorbi şi a gândisunt activităţi strâns legate, iar raporturile dintre idei sunt în relaţiedirectă cu limbajul uman. A fi capabil să raţionezi este, de fapt,acelaşi lucru cu a fi capabil să utilizezi elementele unei limbi. Dinpăcate, nu toţi oamenii reuşesc să realizeze acest lucru. În gândireacomună, problema semnificaţiei cuvintelor pare a fi legată deconcepţia lui Platon asupra acesteia, pe care filosofii de azi ailimbajului o numesc teoria realistă sau teoria esenţialistă asemnificaţiei, care consideră că numele proprii desemnează obiecteindividuale, iar numele comune calităţi proprii obiectelor individuale.Platon presupunea că însuşirile sunt ingrediente ale obiectelor carefac parte din aceeaşi familie, de exemplu ,,frumuseţea” este uningredient al tuturor lucrurilor frumoase (un cal de curse, o tânărăfată, după exemplul lui Socrate), ,,tot aşa cum alcoolul este uningredient al berii şi vinului” 147 , de unde am putea scoate ideea de,,frumuseţe”, dincolo de aspectele obiectelor sau fiinţelor particulare.Dar Wittgenstein se desprinde aici de un asemenea mod de a vedelucrurile, arătând că adesea mintea noastră este dispusă să aducă laacelaşi numitor obiectele cu care are de-a face, luând ca exempludiversele ,,jocuri”: cele jucate pe tablă, jocurile cu mingea, jocurile146Mircea Flonta, Cum recunoaştem pasărea Minervei?, Editura FundaţieiCulturale Române, Bucureşti, 1998,. pp. 176-184.147Ludwig Wittgenstein, Caietul albastru, op. cit., p. 55.181