Explorarea dreptului umanitar - Liceul "Danubius"

Explorarea Dreptului Umanitar
altui om. Încă îl mai visez pe băiatul din satul meu, cel pe care l-am ucis. Îmi apare în vise, îmi vorbeşte şi îmi spune că l-am ucis
degeaba şi plâng.
Sursa: Human Rights Watch, 1997
Povestea lui Renuka
Rebelii veneau la noi la şcoală în fiecare lună şi vorbeau cu noi. Ne-au spus că este datoria noastră să ne alăturăm lor şi să salvăm
oamenii de armata guvernamentală. Deoarece suntem atât de săraci, adesea, familia mea nu are ce să mănânce. Într-o zi, când aveam
11 ani, eram aşa de înfometată încât am plecat de acasă fără să le spun părinţilor şi m-am dus la tabăra lor. Am fost hrănită foarte bine;
dar nu puteam să-mi vizitez familia până nu luptam pe front.
După doi ani, am fost transferată într-un grup de luptă alcătuit exclusiv din femei. Sub asaltul trupelor guvernamentale, tot grupul
meu, în afară de mine, a fost ucis. Trebuia să-mi înghit pastila cu cianură ca să nu fiu capturată, dar nu am vrut să mor.
Povestea lui Malar
- adaptare după articolul de Cella W. Dugger, New York Times, 9 septembrie 2000
Tatăl meu a murit din cauza unui infarct când eu aveam trei ani iar mama s-a îmbolnăvit când aveam şase ani şi nu s-a mai întors
niciodată de la spital; astfel, am stat la unchiul meu. Când aveam opt ani, o femeie din gruparea de rebeli a venit şi mi-a spus că îmi va
oferi educaţie şi că va avea grijă de mine. Am crezut că este mai bine să merg cu ea, din cauza sărăciei. Doream şi să contribui la
libertate.
Când aveam 12 ani, m-am oferit voluntară să merg la luptă. Voiam să salvez ţara.
Luna trecută soldaţii guvernului au aruncat o grenadă în buncărul nostru. Toate cele zece fete care erau cu mine au murit. Soldaţii leau
ucis. Acum sunt aici în închisoare, dar voi lupta din nou din cauza atacurilor armatei asupra poporului nostru.
- adaptare după articolul de Cella W. Dugger, New York Times, 9 septembrie 2000
132