Explorarea dreptului umanitar - Liceul "Danubius"

Explorarea Dreptului Umanitar
Pentru profesori
Pagina 6 din 7
crimele care au avut loc în timpul conflictului pentru abolirea apartheidului – o structură
în care minoritatea albă domina sistemul politic şi economic al ţării. În regimul de
apartheid, africanilor de culoare, cât şi asiaticilor şi oamenilor cu strămoşi de mai multe
naţionalităţi le-au fost refuzate multe drepturi şi beneficii acordate celor cu rădăcini
europene. CAR a investigat atât crimele comise de către guvernul Africii de Sud şi de
susţinătorii apartheidului cât şi de grupuri, cum ar fi Congresul Naţional African (CNA),
care au fost implicate în rebeliuni armate împotriva guvernului de apartheid.
CAR din Africa de Sud diferă de comisiile anterioare pentru aflarea adevărului prin aceea
că aceasta a fost organizată ca parte a sistemului judiciar. Cu toate acestea, scopul ei nu
este judecarea şi pedepsirea, ci reconcilierea personală şi politică. CAR a stipulat că dacă
cei care au încălcat legile depun mărturie şi spun adevărul despre faptele săvârşite, ei pot
fi iertaţi în mod legal pentru crimele lor (un proces denumit amnistie). Oamenii acuzaţi de
crime şi care au depus mărturie mincinoasă şi incompletă în faţa CAR pot fi judecaţi în
conformitate cu legea naţională.
Mii de persoane au înaintat cereri către CAR pentru amnistiere. Până la sfârşitul anului
1999, Comisia de Amnistiere a CAR a amnistiat 568 de persoane; a refuzat să acorde
amnistie unui număr de 5.287; a acordat amnistie parţială pentru 21 de persoane; a
solicitat retragerea a 161 de cereri; şi are decizii nepronunţate în 272 de cazuri – un total
de 6.039 de cazuri.
Majoritatea criteriilor pentru amnistiere se refereau la mărturisirea completă a faptelor de
către cei care le-au comis şi asigurarea că actele au fost comise din motive politice şi nu
pentru câştiguri personale sau din răutate personală faţă de victime. Comisia a luat în
considerare de asemenea şi „gravitatea faptelor” şi proporţionalitatea dintre acte şi
rezultatele urmărite prin acestea.
CAR din Africa de Sud caută de asemenea să ajute victimele crimelor de război prin a le
permite să îşi spună povestea şi prin oferirea de compensații şi servicii sociale. Mai mult
de 20.000 victime ale abuzurilor asupra drepturilor omului au înaintat declaraţii la CAR.
Criticii CAR arată neajunsurile. Mulţi oameni au depus mărturie cu referire la evenimente
la care nu au fost martori direcţi. Singurele crime pe care CAR le-a anchetat au fost cele
aduse la cunoştinţă de martori. CAR nu a încercat să ancheteze crimele dacă nu apăreau
martori voluntari. O întrebare majoră este dacă oamenii care au ucis şi torturat victime
nevinovate ar trebui să scape nepedepsiţi chiar dacă îşi recunosc crimele. Au mai existat
şi alte întrebări, de exemplu, dacă compensaţiile morale sunt suficient de mari pentru a
achita suferinţele (incluzând costurile medicale, pierderea veniturilor atunci când un
membru al familiei a fost ucis).
Surse:
Nuremberg Patru Ani Mai Târziu, Irwin Cotler, ed. McGill-Queen’s University Press, Montreal 1995.
266