Explorarea dreptului umanitar - Liceul "Danubius"

Explorarea Dreptului Umanitar
Urmările unei bătălii
Materialul resursă 1
Pe data de 24 iunie 1859, armatele franceză şi austriacă s-au confruntat la Solferino, un
oraş din nordul Italiei. După 16 ore, 36.000 de oameni erau morţi sau răniţi. În 1859, deşi
puterea de distrugere a armelor crescuse, capacitatea de îngrijire a răniţilor nu înregistrase
acelaşi progres.
În seara de după bătălie, Henry Dunant, un tânăr cetăţean elveţian, a sosit la Solferino cu
o misiune fără legătură cu bătălia. Afacerile lui Dunant intraseră în derivă; el era de
părere că împăratul francez îl poate ajuta; ştiind că războiul îl va aduce pe împărat în
zonă, a sperat că va avea ocazia să-l vadă. Ceea ce a văzut au fost urmările unei bătălii.
Iată unele pasaje din memoriile sale.
Liniştea nopţii era întreruptă de gemete, suspine crispate de chinuri şi suferinţă. Voci
care îţi sfâşiau inima strigau după ajutor.
Când a răsărit soarele, trupurile oamenilor şi ale cailor acoperiseră cîmpul de luptă.
Bieţii soldaţi răniţi erau îngrozitor de palizi şi epuizaţi. Unii dintre ei, care aveau răni
deschise ce se infectaseră deja, aproape îşi pierduseră minţile de atâta suferinţă. Se
rugau să fie scutiţi de chinuri. Lipsa apei se simţea din ce în ce mai acut, şanţurile secau
iar soldaţii primeau, în cea mai mare parte, numai apă sălcie şi murdară.
↔
Pe măsură ce Dunant trecea printre soldaţii care continuau să strige la el, cerând apă, şi-a
dat seama cât de puţină atenţie le era acordată acestora. Dunant a strâns un grup de
localnice şi le-a organizat în echipe pentru a duce hrană şi apă răniţilor; le-a cerut să spele
trupurile sângerânde şi acoperite de paraziţi pentru ca rănile să fie tratate; a organizat un
spital primitiv într-o biserică; a strâns materiale din care să facă bandaje şi a adus hrană şi
medicamente din oraşele învecinate; a cerut băieţilor să aducă apă cu găleţile; a recrutat
turişti, un jurnalist, un conte, un producător de ciocolată; în curând, aceşti oameni
îngrijeau răni, cărau apă, scriau scrisori de adio familiilor celor muribunzi. Dunant a
observat că toţi cei care ajutau uitaseră de naţionalitatea celor pe care îi îngrijeau; acum
erau „tutti fratelli”, cu toţii fraţi.
Dunant a întâlnit un caporal de 20 de ani care avea un glonţ înfipt în partea stângă a
corpului şi ştia că va muri curând din cauza rănii. I-a dat tânărului caporal nişte apă,
acesta i-a mulţumit lui Dunant şi l-a rugat cu lacrimi în ochi „Domnule, dacă i-aţi putea
scrie tatălui meu, să o aline pe mama”. Dunant le-a scris părinţilor. Aceasta a fost
singurul mesaj pe care l-au primit de la fiul lor.
Afacerile lui Dunant au eşuat în cele din urmă. A fost împiedicat să-l vadă pe împărat în
ziua respectivă. În schimb, el a scris o carte cu titlul „A memory of Solferino” („O
amintire de la Solferino”) în care a descris cele văzute şi a făcut o propunere simplă.
45