Explorarea dreptului umanitar - Liceul "Danubius"

Explorarea Dreptului Umanitar
Epiloguri pentru unele dileme
Pentru profesori
Epilog pentru dilema „Ce trebuie să fac acum?”
Acest locotenent s-a hotărât să cheme elicopterul medical al armatei sale şi să aştepte ca
acesta să vină să evacueze soldatul inamic la o unitate medicală. Ulterior, a scris despre
decizia sa.
Am lăsat emoţiile să-mi domine raţionamentul. Ştiam că dacă utilizam în mod
normal tacticile pentru unităţi mici, am fi atacat ambarcaţiunile, le-am fi verificat
rapid pentru a depista echipament sau informaţii utile şi apoi am fi plecat naibii
de acolo. În schimb, eu o făceam pe Florence Nightingale şi riscam vieţile
oamenilor mei.
Dar exact când elicopterul se apropia, prizonierul rănit a murit.
Murise! Am simţit o lovitură în piept. (...) Mă gândeam cu febrilitate (...) „Nu
poţi să mori acum, nu după ce am stat şi te-am aşteptat! Nu e cinstit!” (...) L-am
lăsat acolo să-l găsească tovarăşii săi sau vulturii, oricare ar da de el mai întâi.
Era beznă şi nu am avut timp să-l îngropăm.
Epiloguri pentru dilema „Dar dacă ea spune adevărul?”
Acestea sunt cuvintele locotenentului relatând ce făcuse.
Mă luase tremuratul când mă gândeam la ce făcusem. (...) M-a cuprins brusc
sentimentul de vinovăție. M-am gândit că am luat-o razna şi voiam să ies din
această situaţie cât mai repede posibil. Nu voiam să mă uit la prizonieri, nu
voiam să mă gândesc la ei, voiam să dispară din faţa ochilor mei. În câteva
secunde am trecut de la convingerea deplină că erau toţi vinovaţi, la un mic licăr
de îndoială, şi apoi la certitudinea că erau toţi nevinovaţi. (...) Nu ştiam ce să fac
sau cum să mă port. Eram dezorientat şi mi se făcuse foarte frică. Singurul mod
de a mă salva era să scap de problemă, aşa că am hotărât să eliberez prizonierii.
Două săptămâni mai târziu, una dintre patrule a căzut într-o ambuscadă. Unul dintre
oamenii lui a fost ucis şi doi au fost răniţi. Cei doi luptători de gherilă care i-au prins în
ambuscadă au fost şi ei ucişi. Locotenentul îşi aminteşte cum s-a simţit când unul din
oamenii săi s-a întors şi i-a spus că printre luptătorii de gherilă era „sora pescarului”; încă
mai avea arma în mână şi încărcătorul era aproape gol.
Privirea din ochii lui reprezenta o acuzaţie clară că eu am eliberat un ucigaş pe
urmele lui deoarece mi-a păsat mai mult de nişte reguli distante şi de ocrotirea
femeilor prizoniere decât de siguranţa propriilor mei prieteni şi colegi. Ştiam că
[ei] gândeau că am dat dovadă de o ignoranţă totală în ce priveşte siguranţa
noastră prin eliberarea celor trei prizonieri.
Dar atunci mi-a încolţit un gând care încă îmi mai bântuie visele: Ne era inamic
dinainte de a o lua prizonieră sau a devenit numai după aceea?
Sursa: Adaptare după David Donovan, Regele luptărtor Oncea: Amintirle unui
Ofițer în Vietnam, McGRaw-Hill, New York, 1985.
185