Explorarea dreptului umanitar - Liceul "Danubius"

Explorarea Dreptului Umanitar
Localnicii alină suferinţa în lagăre
Batkovic, Bosnia-Herţegovina, 24 ianuarie 1993
Materialul resursă 1
Toată vara trecută, autobuze şi camioane pline de prizonieri musulmani şi croaţi au trecut
pe drumul îngust de ţară de lângă ferma de legume a lui Ilija Gajic. Armata nu a cerut
niciodată părerea sătenilor atunci când a înfiinţat lagărul în şoproanele pentru depozitarea
cerealelor. Gajic se temea că cea mai terifiantă parte a istoriei Balcanilor avea să se
repete.
„Lagărele de concentrare nu aduc niciodată nimic bun pentru nimeni”, a spus sârbul de 62
ani care conduce adunarea sătească a localităţii cu 4.000 de locuitori. „M-am simţit rău
văzând ce se întâmplă”.
↔
Pe măsură ce au început să apară rapoartele referitoare la violenţe şi decese, el şi alţi
conducători ai satului s-au hotărât să protesteze. Povestea lui este una dintre poveştile
nespuse ale acestui război de o neîntreruptă cruzime – povestea sârbilor care au riscat
pentru a îmbunătăţi condiţiile pentru concetăţenii lor.
„Am vrut să dăm dovadă de bunăvoinţă. Am vrut ca ei să fie trataţi aşa cum ne dorim şi
noi ca ceilalţi sa-i trateze pe prizonierii noştri”, a spus el.
La începutul lui septembrie, Gajic a condus o delegaţie la cartierul general al armatei din
localitatea Bijelina şi a solicitat înlocuirea gardienilor care băteau prizonierii. „Nu erau de
prin părţile noastre. Au avut victime în familie şi şi-au dorit să se răzbune” a spus Gajic.
„Aşa că am cerut autorităţilor să îi înlocuiască cu localnici”.
Iniţial, conducerea a refuzat să spună cine era responsabil de lagăr, îşi aminteşte el. Tonul
discuţiei se aspreşte. Una din delegaţii le-a spus comandanţilor militari „Nu vrem un
Jasenovac”, o referire la lagărul de concentrare înfiinţat de fasciştii din Croaţia în
perioada celui de-al Doilea Război Mondial, unde zeci de mii de sârbi, evrei şi ţigani au
fost ucişi.
„Orice om bun ar spune asta”, declară Gajic. „Noi nu am dorit ca satul să poarte vina
celor întâmplate. Am vrut să-i salvăm reputaţia.”
În prezenţa gardienilor, prizonierii se temeau să vorbească despre cruzimile perioadei
anterioare. Dar ei au confirmat relatările deţinuţilor eliberaţi referitoare la bătăile cu
bucăţi de doi-pe-patru*, la dizenteria generală provocată de condiţiile foarte proaste de
igienă şi la şiretlicurile bine puse la punct pentru a păcăli delegaţiile venite în vizită şi a le
face să creadă că nu exista nimeni sub 18 ani sau peste 60 ani în tabără.
52