Nr.7 - Armata şi societatea. - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

LIDERULPatriotism şi eroismPatriotismul este un termen extrem de complexprin accepţiunile pe care le poate cuprinde, în funcţiede contextul unui anumit moment cronologic, asociatfiind, îndeobşte cu dragostea de ţară, cu devoţiuneafaţă de prosperitatea ţării/comunităţii naţionale. Existăşi vederi ce-l socotesc perimat, contraproductiv, asimilabilnaţionalismului, radicalismului de dreapta saustânga.Tendinţa de a confisca „patriotismul”, spre a-l livra„audienţei” ca valoare politică supremă, e vizibilă, uneori,prin eforturile propagandei de a-l prelucrapolisemic, mai ales în momentele de criză, când secer sacrificii economice. Aceasta în condiţiile în careapariţia ideilor de patrie şi patriotism au fost inextricabillegate de interesul naţional. Indiferent de etapa istoricăpe care a parcurs-o, patriotismul s-a definit cafiind capacitatea individului de a identifica interesulnaţional şi de a-l urma în toate acţiunile sale. El poatefuncţiona ca o variabilă istorică, în funcţie de stadiulde dezvoltare al unei naţiuni, la care se adaugăprovocările modernităţii: integrarea europeană, încazul poziţiei noastre geostrategice, globalizarea economică;erodarea valorică a patriotismului ar deriva şidin faptul că până şi noţiunea de suveranitate estepusă în discuţie în Dreptul Internaţional.Pentru militarii de carieră, fiinţând într-un mediu puternicdominat de miturile organizaţionale, sentimentulpatriotic se defineşte cel mai bine prin loialitatea faţăde corp, cum rezultă din cercetări sociologice înbranşă.Se ivesc noi unghiuri de vedere – patriotismul fiindlegat de noi valori, cum sunt cele ale democraţiei şieconomiei de piaţă. Afirmarea apartenţei la o anumităcomunitate are, în prezent, şi o dimensiune economică.Fiecare se simte mult mai ataşat de ţara sa, dacăaceasta prosperă economic, îi asigură un standard deviaţă demn şi are un grad de dezvoltare care să-i permităsă joace în arena internaţională un rol care să reflectepropriile sale interese şi proiecţii, în relaţie cudatele etnopsihologice. Au intervenit noi nuanţe.Mentalitatea eroică românească avea particularităţilesale deosebitoare, constând în lipsa gustuluipentru aventură, absenţa laturii gratuite – puraipostaziere a eroului. Autohtoni de o impresionantăvechime în Europa, „întemeierile” noastre constând nuîn cuceriri, ci în „descălecări” sau „vânători magice”,eroismul naţional a fost, cu sintagma lui N. Steinhart,„eroism defensiv”. Alterarea, inflaţionarea noţiunii deeroism s-a produs în epoca „de aur”, când se vorbeade războiul întregului popor, de eroismul cotidian, deoraşele ce trebuiau să fie „cetăţi de muncă luptă şiapărare”.În condiţiile profesionalizării armatei, a reveniriisentimentului din vechile cărţi populare, „Alexandria”,că nu bat cei mulţi războaiele, ci vitejii cei buni, dar şiale unei precauţii, pe care numai o anume logistică, şiea determinată economic, o poate asigura (Un soldatbun îşi păzeşte bine viaţa, fiindcă numai acela caretrăieşte poate să lupte - Ludwig Renn); viteazul de pevremea voievozilor, şi el, se voia dotat cu tehnică performantă,europeană: Un cal cum îmi place mie/ Şiarme de Veneţie, iar, când pleca de acasă, dupăcanonul obişnuit în “estetica oralităţii” (Adrian Fochi),pătruns şi în doinele de cătănie şi război, reclama:Dă-mi haine de primeneală,/ Parale de cheltuială.Marta Bibescu, prinţesă plimbată prin cancelariileeuropene interbelice, găsea de cuviinţă să consemneze:Când nu eşti mai înarmat decât celălalt, nu secheamă că eşti înarmat.Din vechime, vitejia, eroismul îşi aveau cinstea cuvenită,intrată în legende; pe feciorii Vrâncioaiei i-a luatŞtefan cel Mare, cum spune istoria, s-a dus, a-nvinsrăzboaie cu dânşii. Pe urmă i-a-nzăstrat Ştefan celMare ca drept mulţămire cu şapte munţi ai Vrancei, pefiecare feşior cu câte-un munte. Ceva din această cutumăstrămoşească a rămas şi în regulamentul ce însoţeacea mai importantă decoraţie de război, instituităîn toamna sângerosului an 1916, Ordinul „MihaiViteazul”; bravii care îl dobândeau, primeau, dupărăzboiul întregirii, un lot de 15 hectare, ce le rămâneaurmaşilor şi urmaşilor lor.Într-o situaţie nominală a pierderilor ArmateiRomâniei în misiunile internaţionale, în perioada 1991-2009, întâlnim nume precedate de grad – sublocotenent(p. m.) şi urmate de precizarea: a fost decorat cuOrdinul „Steaua României” în grad de Cavaler pentrumilitari, cu însemn de război. Prescurtarea decentă dinparanteză se traduce: post-mortem. Grad care, desigur,ca şi împărăţia cerurilor, nu se moşteneşte. Doarse merită. Prin recul, este de aşteptat ca statutul militarilorîn viaţă şi în exerciţiu să reflecte condiţia lor specială,de propozabili, virtuali, în caz de necesitate, eroi.General maior dr. Visarion Neagoe,preşedintele Fundaţiei „Mareşal Alexandru Averescu”- 3 -