Nr.7 - Armata şi societatea. - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

ISTORIE, CULTURĂCalvarul prizonierilor români din “Marele Război”Sub egida Fundaţiei „General Ştefan Guşă”, Gh.Nicolescu, Gh.Dobrescu şi Andrei Nicolescu realizeazăun corpus de mărturii , Calvarul prizonierilorromâni din Primul război mondial. Mărturii documentare(Editura Universităţii din Piteşti, I, 2006, 369p., II, 2007, 432 p., III, 2008, 352 p.). Definiţia celorcare sunt subiecţii şi, de facto, autorii rapoartelor /memorialelor antologate: luptătorii care au încheiatconfruntarea directă cu inamicul, dar care continuădramatica luptă a supravieţuirii, in lagărele din Germania,Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia. Între măsurileluate de guvernul român, încă din perioada deneutralitate, în perspectiva participării armatei românela campanie, a fost şi aceea a înfiinţării unui Birou deinformaţii despre prizonierii români, trecut, în primăvaralui 1916, în subordinea Direcţiei Statisticii; va conlucracu Societatea Naţională de Cruce Roşie dinRomânia şi Secţia Română a Crucii Roşii din Berna.Datele statistice aproximează ca, jertfe ale făuririi statuluinaţional român: 50 000 de militari ucişi, 80 000răniţi şi 110 845 prizonieri, din care 40% nu s-au maiîntors acasă, trupurile lor aflându-şi odihna în pământstrăin. Primul volum cuprinde un număr de 93 de documente,din intervalul 1879-1924, privind drepturileprizonierilor de război, sumele destinate întreţinerii lorşi plata soldelor, schimbul de internaţi, între ţările beligeranteşi repatrierea captivilor. Existenţa acestor mărturiidocumentare s-a datorat unei hotărâri a Comisieide Pace de la Paris (mai 1919), asupra tratamentuluiprizonierilor de război ai aliaţilor în ţările inamice, dupăun model de declaraţie, cu capitole şi subpuncte,conţinând date despre prizonier şi unitatea lui, data şilocul intrării în prizonierat, precum şi: Detalii privitoarela îmbrăcăminte, alimente şi locuinţă; Munci şi tratament;Dreptul la plată; Tratament sanitar, mortalitate;Invaliditate; Repatriere. Repondenţii sunt acei ce alcătuiescsumarul celorlalte două volume, uneori cucontribuţii de peste o sută de pagini, alţii mai succinţi,precum sublocotenentul Camil Petrescu (viitorul scriitor),care, în trei pagini, narează scurtul său prizonierat(26 iulie 1917-24 martie 1918) dintr-un lagărungar; atent la ecoul frontului în presa maghiară notacă se vorbea despre luptele de la Oituz pe larg, cugroază şi admiraţie, şi aceea că, pe lângă preţurile ceescaladaseră, fiindcă populaţia civilă suferea şi ea,semnala o criză grozavă de tutun. O fire, oricum,artistă şi un norocos faţă de alţii. După cum nici raportuldespre tratamentul reangajaţilor, gradelor inferioareşi al soldaţilor din armata română prizonieri înBulgaria nu ajunge, în exemplul selectat, în cele maiadânci cercuri ale bolgiei atinse în sudul Dunării; înlagărul de la Karwasovei subofiţerii Regimentului 8 InfanterieBuzău menţionează: Eram ţinuţi în barăci, nise da ca hrană 200 grame pâine pe zi, supă de ridichi,sfecle şi câteodată supă de carne de cal cu varză.Soldă primeam 15 bani pe zi. Lucram de la 7dimineaţa până la 8 seara, cu o jumătate de orărepaus la amiază (II, p. 232). La Sliven, în martie 1917,locotenent colonelul Gheorghe Teodor, din Regimentul„Roman” nr. 14, întâlneşte această stare de fapt:Când am sosit acolo, am găsit 6000 de prizonieri şi internaţisârbi, 50 plutonieri români şi 900 soldaţi. Dincauza bolilor (febră recurentă şi tifos exantemetic,malnutriţie, n.m.), de la aprilie până la plecarea noas-- 72 -