Nr.7 - Armata şi societatea. - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

ISTORIE, CULTURĂRosetti, Carada, Candiano, tot numai nume vechi decare foieşte textul cronicelor României, sunt singuriiromâni adevăraţi, iar noi ţăranii mari şi mici, căci, laurma urmelor tot ţărani suntem, noi băştinaşii din ţărileastea suntem străini, căci vindem ţara cui ne dă maimult pe ea (Timpul, 11 decembrie 1877). Datorităfaptului că era prieten şi coleg de redacţie cuCaragiale, dar şi a prezenţei fostului „republican” laşedinţele „Junimii”, Eminescu era documentat asupramisterurilor hazoase ale revoluţiei prahovene, pe careviitorul dramaturg o trăise pericolossamente: FereascăDumnezeu de Republică. Oricât de puţină putere aravea un monarh constituţional, totuşi are mai multădecât un prezident de republică. (…) Îndealtmintrelea,republica – foarte provizorie – de la Ploieşti, pe carereacţia a avut nepoliteţea de a o desfiinţa repederepede,punând mâna chiar pe inviolabila persoană acapului statului ploieştean, ne-a dat deja un exempluviu, oarecum istoric, al fericirilor republicane, şi n-amvoi să vedem în mare ceea în mic fusese deja atât degentil. Republicanii din Ploieşti au făcut sprafcă lacasierie, la cutia comunei şi cutiile de la răspântiilebisericilor, în mermetiseală, în tejgheaua telegrafuluişi a poştei, aşa încât, în şase ceasuri de existenţă cudesăvârşire republicană, veniturile statului republicans-au evaporat - ca roua de pe flori – pentru a vorbi caautorul colecţiei de poezii făcute când n-avea ce face.Ştim deja ce a făcut când avea ce face. Aşadar, pentrua scăpa de o ediţie in folio octav mic la Ploieşti,suntem constituţionali, ultraconstituţionali (Timpul, 22februarie 1879). Volumul lui Candiano-Popescu, înlipsa unui ecou mai consistent la apariţie, a fostreeditat în 1875, când autorul figura în corpulavocaţilor din judeţul Dolj; orgoliul auctorial depăşea(cu mult) lejeritatea boem pigmentată a titlului.Traseul ascensiunii lui Candiano-Popescu esteurmărit cu sagacitate de gazetar; avansat, la 15octombrie 1877, la gradul de locotenent-colonel, fostul„prezident” republican primeşte, la începutul anului1878, o misiune, în Rusia, el fiind decorat, pentrufaptele de arme de la sud de Dunăre, şi cu Ordinulţarist „Sf. Gheorghe”. Eminescu nu ezită săamintească antecedentele delegatului: D-l Candiano-Popescu, dintre atâţia generali şi ofiţeri care onoreazăarmata română, a fost ales pentru a purta mareluiduce Mihail cordonul Ordinului Steaua României.Eroul din noaptea de 11 fevruarie care a intrat curevolverul în camera de culcare a suveranului său,răsculătorul de la 11 august 1866 (1870, n.m.) care aproclamat pentru două ore ridicola republică de laPloieşti este dară ales pentru a înfăţişa pe lângăilustrul comandant al trupelor ruse din Asia disciplinaşi virtuţuile ostăşeşti ale armatei române. Frumoasăalegere! (…) De altminterea, ce este drept, reprezintă foartebine pe guvernul care-l trimite (Timpul, 6 ianuarie 1878).Memoriile lui Candiano-Popescu ne indică nu doar oaltă calitate, aceea de „curier secret de cabinet”, ci şio călătorie triumfală: Generalul Ignatiev făcusepropuneri guvernului român pentru retrocedareaBasarabiei. Domnitorul trimitea prin mine, un cavaleral lui „Sfântu Gheorghe”, o scrisoare ţarului,protestând asupra acestui act de spoliere. (…) De laUngheni până la Petersburg, în cinci zile de călătorie,nu am putut să plătesc un chior într-un restaurant.„Sfântul Gheorghe” plătea pentru mine în Rusia. Câtdespre misiunea sa diplomatică, Basarabia a fostcedată, emisarul decoraţiei pentru ducele Mihail, careşiavea „garnizoana” la Tiflis, relatează ambiguu: LuiKogălniceanu, care era ministru de externe, dreptraport i-am adus covoare şi arme vechi de la Tiflis(ceea ce îl convinse că am izbutit pe deplin înmisiunea mea). 5Numirea în 1879, în funcţia de prefect al poliţieiCapitalei, prin detaşarea colonelului Radu Mihai,protejatul lui Kogălniceanu, la Iaşi, este privită deredactorul gazetei conservatoare ca o asupră demăsură: A însărcina cu siguranţa Capitalei şi apersoanei măriei sale pe omul care a proclamatrăsturnarea lui şi republica de la Ploieşti, e un act lipsitde pudoare, e cinism (Timpul, 10 iunie 1879).În această postură, Candiano îl va însoţi pe Carol, laRusciuc, la o întâlnire cu principele Battenberg, undeva veghea şi păzi, aşezat pe o bancă, sub fereastracamerei, somnul majestăţii sale; tulburătorul somnuluilui Cuza, datorită (şi) acestei dovezi de fidelitate, decare Eminescu nu era în cunoştinţă, „suferă” o nouăpromovare, pe care, în „Timpul”, 5 noiembrie 1880,poetul o înregistrează cu mâhnită stupoare: „Monitoruloficial” de duminecă mai cuprinde câteva înaintări şinumiri în armată. Una dintre acestea va interesa,credem, pe concetăţenii ploieşteni în mod deosebit. D.locotenent-colonel Candiano Alexandru Popescu dinarma cavalerie este chemat să activeze în corpul destat-majoral M.S.R.; d. locotenent-colonel devineaşadar adiutant domnesc.E însă de notorietate publică că d. locotenent –colonel, odinioară căpitan de artilerie, a luat parte larăsturnarea lui Cuza Vodă în noaptea de 11 fevruarie1866.Nu discutăm modul de a privi rolul militarului faţă deşeful statului, mai ales într-o monarhie, destul căaceastă manieră de a privi, devine consecventă şi prinîmprejurarea că actualul d. locotenent-colonel a fostprezumtivul prezident al republicei Ploieştilor, careproclama răsturnarea M.S. Regele Carol I. (…)Dacă alţii ar găsi că republica e cea mai bună formăde guvernământ n-au decât să o proclame în toatăliniştea la Buzău, la Mizil, la Dorohoi.Lucrul nu numai că se iartă, se recompenseazăchiar sub Carol Îngăduitorul.- 46 -