Nr.7 - Armata şi societatea. - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

ISTORIE, CULTURĂTroiţă ridicată de Pamfil Şeicarula Stary Krym (Almanah “Curentul”, 1943)fumez şi, la răspunsul meu că nu, mi-a recomandat canici să nu mai fumez, cât voi trăi. Peste două luni, amprimit concediu medical două luni. Spre toamnă amfost din nou, la partea sedentară, grupul VânătoriCălări, cu sediul în oraşul Dumbrăveni, jud. TârnavaMică. M-au repartizat la biroul foi de drum. Am discutatcu domnul plutonier major Corodeanu Gheorghe, înprivinţa înscrierii la şcoala de subofiţeri activi decavalerie.Red. Nu a terminat şcoala de subofiţeri de cavaleriede la Sibiu, din cauza unui emfizem activat la plămânulrănit. În civilie, contabil în fostul sistem alcooperativelor de consum.Note:1. Se luptă eroic împotriva gerului de 30 de grade şi atancurilor sovietice, recucerindu-se Feodosia la 23 ianuarie1942, cu pierderi enorme pentru bolşevici, ca o timpurieameninţare pentru primăvară, asupra peninsulei Kerci (v. P.Tipărescu, Jurnal de război. Românii în Crimeea. 28octombrie 1941-1 iulie 1942, în; Almanahul “Curentul”, 1943,p. 176).2. Generalul de divizie Gheorghe Manoliu, comandantulBrigăzii 4 Mixtă Munte, în perioada 20.11.1941-04.07.1942(v. Adrian Pandea şi Eftimie Ardeleanu, Românii înCrimeea.1941-1944, Editura Militară, 1995, p. 444).3. Divizia 4 Munte are de ţinut un front de 60 km. în condiţiineînchipuit de grele (ger viscol, terenul era atât de îngheţatcă nu se puteau executa lucrările necesare, armamentulîngheţa înceta să mai funcţioneze etc.) v. Adrian Pandea şiEftimie Croitoru, Op. cit., p. 195.4. Cimitirul eroilor români de la Stary Crym, unde, în 1942,directorul ziarului „Curentul”, Pamfil Şeicaru (n.1894, Buzău– m. 198?, Munchen?), cavaler al Ordinului „Mihai Viteazu”,din războiul întregirii naţionale, trimisese o troiţă, pentru careprimeşte mulţumiri de la lt. col. I Lupaşcu: Prin această troiţăne-aţi desăvârşit munca şi ne-aţi răsplătit truda depusă depatru luni pentru a ridica un loc de veşnică odihnă eroilornoştri căzuţi în Crimeea. Am regretat foarte mult că dinmotive operative sfinţirea troiţei nu s-a putut face cuamploarea pe care am dorit-o. (v. Almanahul “Curentul”,1943, p. 59).5. Jurnalele de operaţii ale trupelor române şi germanedin Crimeea evidenţiază că, până la părăsirea peninsulei,au continuat atacurile date de partizani asupra comunicaţiilorde aprovizionare şi localităţilor; în contracarare, numai înşapte zile (29 decembrie 1943 - 4 ianuarie 1944), Corpul deMunte a executat o amplă operaţie de lichidare, în carepartizanii au avut următoarele pierderi: 1147 morţi şi răniţi(între care mulţi ofiţeri), 2559 prizonieri; s-au distrus 636arme; 17 pistoale automate, 10 puşti mitralieră, 7aruncătoare, 6 puşti anticar, 3 tunuri 76 mm., 2 katiuşe, 1aparat radioemisie, mari cantităţi de muniţie de infanterie şiartilerie, mine şi exploziv, 4 autocamioane, numeroasevehicole, vite şi însemnate cantităţi de cereale, 29 lagăre cuun total de 340 bordeie; pierderile vânătorilor au fost de 43morţi şi 189 răniţi, dintre care 6 ofiţeri şi un subofiţer. Pe 7-9 februarie 1944, în Munţii Iaila, care aveau o lungime de 55km., participă împreună cu germanii şi circa 80 de vânătoricălări din Escadronul 1; bilanţul operaţiunii: distugerea a 80de bordeie, 6 partizani morţi şi 2 prizonieri, pierderilevânătorilor cifrându-se la 4 morţi (1 ofiţer, 1 subofiţer şi 2soldaţi) şi 34 răniţi (v. Jipa Rotaru, Vladimir Zodian, LeonidaMoise şi Teofil Oroian, Antonescu – Hitler. Caucazul şiCrimeea. Sânge românesc şi german pe frontul din Est.Editura „Paideea”, 1999, p.139; 141; 144).6. Tătarii şi ucrainienii din Crimeea au sprijinit armatagermană, motiv pentru care, în aprilie 1944, la primaevacuare pe mare au fost îmbarcaţi 15.055 voluntari ruşi şi3748 civili, iar în mai, 366 voluntari şi 3755 civili, pasibili derepresalii (v. Adrian Pandea şi Eftimie Ardeleanu, Op. cit., p.214); Printre cele mai mediatizate cazuri de popoaredeportate în cursul războiului este cel al tătarilor din Crimeeaşi ei, invariabil, acuzaţi de complicitate cu armata germană.Deşi au existat forme de colaboraţionism incitate de politicanaţională a ocupanţilor germani, la urma urmelor ambiguă şiinconsecventă, ele au fost marginale şi nu puteau justificapolitica punitivă aplicată nediferenţiat. (…) Fapt este că la18-20 mai 1944 au fost deportaţi 180.014 tătari în condiţiidramatice care au provocat moartea, după o estimareneoficială, a peste 46% dintre ei. Situaţia oficială a tătarilora fost formalizată prin decretul Prezidiului SovietuluiSuprem, din 23 iunie 1946, prin care li se atribuia calitateade popor „vinovat”(v. Ovidiu Bogzan, Uniunea Sovietică;Drama popoarelor deportate, în: Dosarele istoriei, an IV, nr.11 (39), 1999, p. 35).- 69 -