Nr.7 - Armata şi societatea. - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

ISTORIE, CULTURĂLa cea de a 160-a aniversareGazetarul Eminescudespre buzoienicontemporani--------------------------------------- Emil Niculescu, Cercul Militar BuzăuDupă apariţia primei culegeri de publicisticăeminesciană, datorată lui Ion Scurtu, „Scrieri politiceşi literare” (1905), o lungă perioadă de timp exegeţiiau zăbovit, până prin deceniul cinci al secolului trecut,totuşi, mai mult asupra operei poetice a scriitorului.Între cei care au semnalat, fără excese şi fărădiminuări, importanţa publicisticii eminesciene se află„cartezianul” Şerban Cioculescu, în „RevistaFundaţiilor Regale”(1939), care avertiza asupraexistenţei unei „vocaţii paralele”: A nesocoti, dinr-undispreţ principial, această producţie majoră a spirituluiromânesc care este activitatea sa publicisticăînseamnă a trece cu vederea unul din modurile princare ni se relevă geniul eminescian.Primul studiu dedicat în exclusivitate gazetarului,intreprins de Al. Oprea, punea, între altele, în lumină oanume evoluţie paralelă a poeziei şi publicisticii luiEminescu: paradoxal, în raport cu evoluţia creaţieipoetice, care ajunge treptat – cum s-a observat – la oapolinizare a fondului dionisiac, cursul gazetăriei parea fi invers: în prima perioadă domină trăsături apolinice– este un Eminescu majestuos, patetic (dar de osiguranţă suverană), cu o ţinută polemică elevată,trăsături care se vor surpa treptat sub năvala unorreacţii pătimaşe, unei subiectivităţi exasperate. 1Vreme de nouă ani, cât este redactor la „Curierul deIaşi” şi la „Timpul”, Eminescu are un singur concediu(1878), petrecut la moşia juristului junimist NicolaeMandrea, şi acela agrementat cu traducerea unordocumente istorice, din germană, ce vor intra în primulvolum al seriei celor editate din corpus-ul Hurmuzaki.Poetul este Atlas-ul ce va ţine gazeta partiduluiconservator la o înălţime ameţitoare pentru- 44 -terestritatea presei contemporane, cu o încordareintelectuală şi polemică, ce, în timp, îi va oferi roadedin cele mai puţin îmbietoare. Prin 1882, îi scriaVeronicăi Micle: sunt unul din oamenii cei mai bineurâţi din România. (…) Naturi ca ale noastre suntmenite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să seplece lor. 2Alte pagini aflate în manuscrisele din „lada luiMaiorescu” dau măsura tonusului pe care îl căpătaseredactorul de la „Timpul” (sucul învietor al gândirii epatima. E vorba numai ca această patimă să aibă unobiect nobil şi desigur că cel mai nobil e adevărul; 3sau observaţii şi precepte de conduită minate de unmoros scepticism: Merit şi calităţi sunt pentru lume oprovorare la duel. Deviza noastră e a nu spera nimicşi a nu ne teme de nimic. Sub semnul lui Marte şi al luiSaturn stau (mai degrabă) şi notabilităţile din ţinutulBuzăului intrate, prin „meritele” lor publice în câmpulde observaţie al gazetarului.Alexandru Candiano-Popescusub semnul lui pseudoAlexandru Candiano-Popescu (1841-1901), născutla Lipia, fiu al poliţaiului Dumitru Popescu şi, dupămoartea violentă a tatălui, trântit de un cal, adoptat deun alt poliţai, Candiano, cel de al doilea soţ al mamei,este, chiar pentru o epocă „de tranziţie”, cum a fostcea cuprinsă în intervalul istoric în care a vieţuit, ofigură cu totul insolită, ţinând cumva de struţo-cămiladin „Istoria ieroglifică “ a lui Cantemir.Ofiţer de artilerie, participă la complotul„fevruariştilor”, ce a dus la abdicarea forţată a lui Cuza.