Nr.7 - Armata şi societatea. - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

TEORIE MILITARĂParticiparea la misiunimultinaţionale: beneficiipentru Armata României-------------------------------------- General-maior prof. univ. dr. Visarion Neagoe1. Premise istoriceTimp de peste 50 de ani, după încheierea celei deadoua conflagraţii mondiale, Armatei României i-a fostdestinat, deziderat politic al vremii, un rol defensiv, deapărare a teritoriului naţional şi, implicit, a spaţiului dinsfera dominaţiei comuniste, excluzându-se aproape întotalitate posibilitatea depăşirii graniţelor naţionale. Omisiune restrictivă, care stârnea nedumerire, deopotrivăîn rândurile profesorilor de strategie din Academianoastră Militară, dar şi ofiţerilor-studenţi ai anilor’70 –’80. Şi aceasta deoarece, nici măcar teoretic, înexersarea scenariilor strategice pe care le studiam, nuaveam voie să aplicăm legi şi principii ale luptei armate,formele de luptă ale acesteia care ne obligau săadoptăm, de pildă, urmărirea, până dincolo de frontierepentru nimicirea adversarului şi eliberareadeplină a teritoriului naţional. Practic, eram încorsetaţiîntr-o doctrină militară aşa-zis „naţională”, dar care erainfluenţată determinant de politica tratatului de laVarşovia, în care Armatei României i se rezervase unrol de eşalonul doi, eminamente defensiv. Rol accentuatşi de prevederi ale unei gândiri politice limitate aconducerii politice româneşti a timpului. Cu implicaţiilede rigoare, cum am menţionat deja, în învăţământulmilitar superior românesc, dar şi în practica instruiriitrupelor. Aş mai adăuga că, atât în regulamentele deluptă, cât şi în procesul de învăţământ şi de instrucţie,prima formă de luptă care se studia era apărarea. Evident,această concepţie eminamente defensivă a influenţatnegativ, mai bine de cinci decenii, gândireastrategică şi formaţia a generaţii şi generaţii de ofiţerişi generali ai Armatei României, cu implicaţii imprevizibileîn cazul în care, pe timpul Războiului Rece,ţara noastră ar fi fost angajată într-un conflict militar.Fără îndoială, o atitudine defensivă, uneori materializatăîntr-o politică de neutralitate adoptată de unelestate ale lumii are motivaţii politice mai mult sau maipuţin tradiţionale ori conjuncturale. Însă, din punct devedere al ştiinţei şi artei militare, generalizarea şi impunereaei în domeniul militar putea constitui un impedimentmajor în ceea ce priveşte securitatea şiapărarea naţională. Acest lucru este negat de caracteruluniversal valabil al ştiinţei şi artei militare, careconferă dreptul şi obligaţia teoreticienilor şi practicienilor,strategilor militari de a opera cu concepte generalvalabile, fără limitări şi constrângeri politice.Din fericire, gândirea strategică românească a depăşitaceste limitări şi a evoluat firesc, prin lucrări şielaborări teoretice care au asigurat adaptarea sistemuluimilitar românesc la realităţile timpului. În plus,învăţământul militar românesc a pregătit generaţiile demilitari profesionişti capabili să se adapteze la evoluţiilepolitice care au urmat evenimentelor din decembrie1989, când noua conducere politico-militară aRomâniei, ferm orientată spre Occident, a făcut posibilăaderarea la structurile euroatlantice de securitate,proces în care Armata României a fost vârf de lance alpoliticii externe. Şi a reuşit acest lucru graţie pregătirii,inteligenţei şi capacităţii de adaptare a corpului său decadre. Lucru posibil datorită şcolii strategice româneştide înalt nivel.2. Revenirea la normalitatePerioada post-decembrie 1989 a adus schimbăriradicale în orientarea politico-militară a României,calea de urmat fiind apropierea de valorile supremeoccidentale, adică libertatea şi democraţia. În numeleacestor valori fundamentale ale lumii civilizate şi încontextul procesului complex şi real al globalizării, ţaranoastră a jucat singura carte care se vrea câştigătoare:integrarea în structurile europene şi euroatlanticede securitate, cu implicaţii benefice pentrusiguranţa şi apărarea naţională.Dincolo de demersurile politice întreprinse în acestscop, au fost eforturile extraordinare ale ArmateiRomâniei şi ale ostaşilor ei de participare la activităţi,cursuri, exerciţii şi misiuni internaţionale sub egidaONU, NATO ori UE, unde, începând cu anul 1991, aufost antrenaţi numeroşi militari şi structuri militarenaţionale. Procesul îndelungat de preaderare şi apoide intrare în Alianţa Nord-Atlantică, participarea la misiunica observatori militari în misiuni ONU, la exerciţii- 75 -