Nr.7 - Armata şi societatea. - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

ISTORIE, CULTURĂMaramures, Vişeul de Jos, 1940, fruntaş.60 km., dar nu ca trupă organizată, ci în grupuri mici.Care nu mai puteau merge, rămâneau mai în urmă.Am ocupat poziţie. În faţa noastră erau trupe nemţeşti.Aveau un fel de tunuri din care obuzul, la ieşire, nufăcea zgomot ca cealaltă artilerie, ci numai la cădere,când exploda se auzea zgomotul şi noi ziceam că„trage cu măgarul”. Nu ne da voie să mergem aproapede aceste piese, pentru a le vedea, fiind secret militar.În orăşelul Staricrim am stat mai mult timp, la ofamilie de bătrâni care avea o noră cu copil mic. Maitot timpul acesta femeie făcea făină cu maşina derâşnit cafea, pentru a face pâine pentru mâncare.Morile ce au fost pe vremea ruşilor nu mai funcţionauşi bătrânii se văitau „nima hlebă (pâine), nima pşiniţa(grâu), nima nicivo (nimic)”. Gospodăriile (casele) nuerau deloc arătoase şi nici mobilă sau alte obiecte delux nu aveau. Făceau băuturi alcoolice din sfeclă,porumb şi alte cereale. Erau, în schimb, foarte voioşişi aproape în fiecare casă era un instrument muzical,cred că viaţa pentru ei era să aibă alimentaţie, băuturăşi să se veselească. Am auzit, pentru că acolo nu amfost, că pe versantul de miazăzi al munţilor se cultivăviţa de vie şi că într-o pivniţă subterană nemţii au găsittrei milioane de sticle cu şampanie.Am fost mutaţi într-un sat spre câmpie, Armutluc, dartotuşi aproape de munţi.Într-o zi eram la marginea satului. Pe un făgaşvenea un om, când s-a apropiat am văzut că era rus.Nu avea armă şi s-a predat de bunăvoie. Câteva zilea stat cu mine, i-am dat mâncare din raţia mea şicomandantul nostru l-a trimis la un eşalon caredeszăpezea drumurile. O altă întâmplare mi-a rămasîntipărită în minte. Se făceau patrule, pe echipe în jurulsatului; în viroaga unei păduri, s-au văzut ai noştri lacâţiva paşi de ruşi. Unul din echipa noastră a dus armala ochi, iar rusul din faţă a făcut acelaşi lucru şi auapăsat pe trăgaci amândoi, dar armele nu au luat focdin cauza timpului rece, trăgătorul nu a mai percutatcartuşul 3 ; şedeau unul în faţa celuilalt. Ai noştri, fiindmai mulţi, i-au luat prizonieri pe ruşi. De notat că alnostru era sas, de prin părţile Târnavelor. Un soldatdin unitatea noastră a ieşit din sat. A văzut niştemogâldeţe ce se furişau pe un izvor; i-a somat, dar nuau vrut să stea. A tras cu arma şi a lovit unul dintre ei,celălalt rus a tras şi l-a lovit pe al nostru mortal.Cum eu eram la dispoziţia comandantului de pluton,fără o misiune concretă, am fost chemat ca, împreunăcu doi soldaţi, să ducem cu un furgon rusul, pentru afi identificat de nemţi, deoarece se bănuia a fi ofiţerrus, iar pe al nostru, Căpâlnean Nicolae, pentru a fiînmormântat în cimitirul din oraşul cel mai apropiat,Staricrim sau Carasubazar, nu mai reţin care dintreele… 4 Drumul trecea peste nişte dealuri împădurite,cale de circa 8 km. şi ne era teamă să nu ne întâlnimcu ostaşi ruşi, căci, de la Feodosia, mulţi au rămas însatele din jur şi păduri. Nu s-a întâmplat nimic şi, adoua zi, am venit înapoi.Au mai urmat discuţii între mine şi comandantul depluton. Am zis că de ce se fac diferenţe între noi şidumnealor, deoarece s-au văzut atâtea cazuri cândsoldatul şi ofiţerul au căzut străpunşi de gloanţe sauobuze. Moartea nu face distincţie. Mi-a spus că aşaau indicaţii de la maimarii lor, de a păstra distanţă întresuperiori şi inferiori.AmbuscadaÎn sat era populaţie rusească şi, într-o zi, unul din ainoştri mi-a spus că în sat sunt nişte fete care ştiu săghicească. Nu credeam în aşa ceva, dar, dincuriozitate, m-am dus şi eu acolo. Mi-a spus rănim şina doma, am să fiu rănit şi o să ajung acasă. Cu o zimai înainte, comandantul plutonului m-a chemat şimi-a încredinţat comanda grupei I din pluton, pe careo avusesem. Vineri spre sâmbătă, 13-14 febr. 1942,am visat că mi s-a spart puşca; sâmbătă, 14 febr.1942, am plecat din sat, am suit pe creasta unui deal;în faţă era vale şi în partea cealaltă începeau munţii.În partea dreaptă, pe firul văii curgea un izvor, iarde-a lungul acestuia era un sat din care nu se vedeadecât câteva case.. Pe firul acestei văi se auzeu focuride armă şi, la un moment dat, am văzut trupe ce urcaupe munte. 5 Erau mult mai departe decât bătaiaarmelor noastre şi nu a fost vorba de nici un fel deintervenţie.Peste un timp, mă cheamă comandantul şi îmi ceresă merg cu grupa să văd ce este în sat. Am coborâtpanta; în partea cealaltă era un platou, cam de 1000metri pătraţi, după care terenul cobora în vale şiîncepea satul. Din partea interioară a satului veneau- 67 -