Nr.7 - Armata şi societatea. - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

ISTORIE, CULTURĂşi Instrucţiune Publică (1881-1882) îi provoacă luiEminescu virulente rânduri polemice: E curiosasemenea a vedea pe-un plagiator de-o rară şi demultdovedită ignoranţă administrând instrucţiunea şibiserica naţională. De aici se văzu bunăoarătrimiţându-se un Pantazi Ghica, acea chintesenţă decrapulozitate şi de neştiinţă. Să viziteze mânăstirilepentru a face dări de seamă asupra istoriei şi asupravalorii arhitectonice a monumentelor şi cu aceastas-a început misiunile ştiinţifice şi literare, continuated-alde Fundescu, Macedonski, Pătărlăgeanu ş.a.(Timpul, 28 iulie 1882). O notă a editorilor opereipublicistice a poetului precizează că adevăratul titlu alvolumului de versuri semnat de deputatul liberal era„Din orele de repaos” şi că, acelaşi, beneficiind, poate,de o „misiune ştiinţifică”, tipăreşte şi un volum deimpresii de călătorie, „Călătorii în Macedonia, Thesaliaşi la Muntele Athos” /Ploieşti, 1884). Aici reproduce şiun mare număr de proverbe, ghicitori şi poeziipopulare ale românilor din sudul Dunării. 22N. Iorga, care, de multe ori, a fost şi el un pătimaş,analizând elenofobia lui Eminescu, o găseaexagerată, observând că lângă Carada şi Serurie – fieşi el! – sta un Pătărlăgeanu, moşnean din PătărlageleBuzăului. Dar pentru înfocatul, neiertătorul polemisttoţi sunt greci, fanarioţi, bizantini, crescuţi la CafèProcope din Paris, bine nutriţi şi în timpul pribegiei şipuşi numai pe despoiere, iar azi trecându-şi vremeaîntre „romane franţuzeşti şi cabarete pribege alecafenelelor străinătăţii”. 23 Poate că da, însă, înpersoana ştearsă a parlamentarului RaduPătărlăgeanu, gazetarul vedea o serie trasă la indigo,nu o excepţie pasabilă şi pitorească în singularitateaei; cercetătorii operei sale publicistice au semnalat:Eminescu critica nu existenţa parlamentului ca entitatepolitico-juridică, ci moravurile politice şi oameniipolitici din epocă. (..) În „Curierul de Iaşi”, 17decembrie 1876: „ Într-o ţară unde sânt deputaţi…careau studiat cât se poate învăţa ân academiile dincinstitul oraş al Mizilului, alături cu alţii, care fără nicio preocupare serioasă au vizitat academiile străine şis-au întors ca să realizeze idei nouă… fără săcunoască ţara şi poporul, nu se poate aştepta decât lao cumplită superficialitate în toate domeniile…” iar în„Timpul” (13 iunie 1881): „nu ne-am mira dacă amvedea puşcăria devenind Parlament şi Parlamentul –puşcărie. 24Ca o probă a seriozităţii şi responsabilităţii cu caredeputatul şi poetul ironizat de scriitor se implica îndestinele şi deciziile majore ale ţării, producemintervenţia pe care acesta o are în înaltul for, în şedinţadin 1 iunie 1889: Am avut onoarea să propun unamendament. Iată care e scopul la care ţintea.Avocaţii statului din Bucureşti au o leafă de 700 lei pelună, cei din judeţ 500 lei lefuri lunare, pentru că dânşiipledează şi particular. Propun reducerea spezelorcare ar aduce statului 32.000 lei annual. 25 Desigur, încontinuarea „politicii caşcavalului”, cum o numeagazetarul, care era caracterizantă pentru lungaguvernare liberală (1876-1888) şi care tocmai căzuse,această decizie de gospodăroasă adaptare la vremeade criză, prin efectul ei „procustizant”, cum ar veni,împotriva „salariilor nesimţite”, poate părea salutară;să nu uităm, totuşi, cât de etic suna propunerea, atuncicând tardiva pensie de boală ce i se acordase luiEminescu era de vreo 200 de lei, iar prietenii poetului,în nobila intenţie de a-l susţine financiarmente,deschideau liste de subscripţie pe numele său.Patentata elenofobie eminesciană este, de atâteaori, fără acoperire; la „Timpul”, între protectoriigazetarului, dintre generalii „de partid”, alături de IoanEmanoil Florescu, se afla Gheorghe Manu, cu vechirădăcini greceşti. Dealtfel, nu avea nimic cu grecii dinBuzău, unii chiar îi erau simpatici, precum D.D.Racoviţă- Sfinx (1862-1892); publicist şi cronicarteatral; acesta era fiul unui profesor de la Seminarulteologic Buzău, care-şi făcuse studiile la Atena, şicare, la 24 ianuarie 1860, la aniversarea UniriiPrincipateler, petrecută de Cuza la Buzău, va rosti unpatetic cuvânt de întâmpinare. 26 În 1889, în redacţia„României Libere”, aflând că poetul va primi pensia,de la Botoşani, Sfinx îi zice în glumă: - Eminescule,am nevoie de două mii de lei. Dă-mi tu, dacă-ţi vinbanii. -Cum nu, dragă Racoviţă! Cu cea mai mareplăcere! 27 Suma, pentru vremea când leul aveaacoperire în aur, era exorbitantă şi însemna pensiascriitorului pe aproape doi ani. Seninătatea acceptăriiacestei propuneri denotă un nealterat simţ al umorului.Cum de ajunge Radu Pătărlăgeanu la o asemenea“publicitate” (fie şi negativă?); era unul dintre cei ce,pentru contemporani, contau a fi “capete de turc”,adică acei liberali ale căror nume, încărcate de toateacuzaţiile, erau rostite cu ororare sau erau prezentateca oglindă vie a regimului. Printre aceştia erau, fireşte,şi mulţi oameni de treabă, dar care, fiind fanatici aipartidului lor, făceau un mare zel atât în alegeri cât şiîn politica de toate zilele.Aceşti liberali foarte huliţi, aceste sperietori pentrutoată lumea erau: (...) Stan Popescu, RaduPătărlăgeanu, Radu Stanian, Grigorescu de laPloieşti, Candiano-Popescu şi alţii. 28Eminescu se vădea un „incomod”. Încă din juneţe, la1874, Slavici, care îl cunoştea bine, din timpulstudenţiei berlineze, îi scria lui Iacob Negruzi,secretarul „Convorbirilor literare”: Dar să cunoşti peEminescu şi vei afla un om de felul în care natura nuproduce decât în momentele sale de preocupaţiune.Parcă n-a ştiut ce face, când a făcut, şi, părându-i răumai apoi, începe a strica fapta sa. Eminescu estedintre acei puţini oameni care nu sunt meniţi a vieţui în- 52 -