Nr.7 - Armata şi societatea. - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

ISTORIE, CULTURĂun ales al muzelor, de favorul cărora, în anumiteîmprejurări, chiar a profitat; în timpul studiilor juridice laNeapole, amintea de avantajele mondene ce i leprocura o astfel de preocupare – cunoştinţa duceseide Moliterno, foarte distinsă şi cultivând literele.Făceam şi eu poezii, ceea ce m-a pus repede înbunele graţii ale amabilei principese. 9 E greu deimaginat câtă consideraţie putea primi autorulvolumului „Când n-aveam ce face” din partea poetului,între ale cărui postume se aflau şi versurile: Ştiam căsunt copilul nefericitei secte/ Ce are sete-adâncă deformele perfecte. În „poeziile militare”, recitate deaghiotantul Candiano, la palatul regal din Sinaia, în1884, figura şi textul următor, fioros prin gradul demobilizare patriotică dezvoltat: Cine astăzi se boceşte/Că mult sânge a vărsat/ Nici că simte româneşte;/ Niciromân e-adevărat./Gheare-n lume tigrul are,/Şoimu-nnori scris e-a domni,/ A oşteanului chemare,/ E-n Generalul Al. Candiano-Popescu,(ultima fotografie)primejdii a trăi. 10 Vâna patriotică a acestor versuri, cevor forma sumarul volumului „Ţara” (1891) îşi aresursa în liniştita căsnicie a lui Candiano, după cummărturiseşte: Pentru mine căsătoria a fost un leagănde poezie şi fericire. Inspirat şi încurajat de soţia meami-am lucrat poeziile cele vechi şi am făcut altele noi,inspirate de dânsa. 11„Cariera” de maturitate lirică a lui Candiano serezolvă prin colaborări la „Literatorul” (1882), lecturi la„Junimea”, ba chiar devine, el însuşi, amfitrion literar,presa epocii înregistrând, la 27 septembrie 1885,această nouă ipostază: Dl. Candiano-Popescu, careşi-a construit la Bucureşti pe aleea Eldorado o casăprea frumoasă şi aranjată cu mult gust, are de gând săfacă şi d-sa serate literare. 12Ingratitudinea umană s-a abătut asupra coloneluluiaghiotant, de unde se aştepta mai puţin, de lasuveran, căruia i-a „sugerat”, poate prea des, să-lînalţe la gradul de general; la un moment dat, printreargumente, riscă şi declaraţia: Majestatea ta, aş voimai bine să mă nasc englez sau german, căci atunci,poate, mi s-ar fi recunoscut meritele. Wolseley a luatreduta cea mare din mâinile lui Arabi Paşa prin bani,şi Englitera i-a dat titluri şi avere, şi eu am luat Griviţa,şi alţii care au fugit de pe câmpul de bătaie sunt numiţigenerali. (…) -Te-am cântat ca poet, te-am slujit casoldat. Te-am înălţat în toate chipurile. – Cine ştie, îmizise regele, dacă şi aceste cânturi ce mi le-ai adresatn-au fost făcute cu intenţia de a mă captiva şi mai mult.– Sire, profanezi inspiraţia mea. În armată nu am slujitpentru leafă ci pentru o idee, şi nu te-am cântat decâtpentru că te-am iubit. (…) Abia atunci am măsuratadâncimea prăpastiei ce ne desparte, cât îi era deuscată inima şi mi-am încins cu zăbralnic gândul şisufletul. În loc de un om cu simţăminte nobile şi cuvederi largi, am dat de un altul în care cinismul şişiretlicul vulgar domneau cum buha domneşte pestecimitir. 13 Monarhul avea raţiuni morale de a se îndoide loialitatea aghiotantului poet, iar posteritatea vaconsemna că poeziile din „Ţara” narează în versuribanale episoade ale războiului, făcând declamativ,convenţional, apologia vitejiei şi dragostei de ţară. 14Carol I îşi va fi amintit, fie şi doar fugar, cuvintele pecare le scria, la 9 august 1870: deputatu Candiano-Popescu, în capul unei bande de tulburători, a făcut laPloieşti o încercare pe cât de criminală, pe atât denesăbuită, spre a răsturna actuala ordine de lucruri.(…) A pătruns cu revolverul încărcat în birou voind săsilească pe impegaţi să telegrafieze în ţară şi înstrăinătate depeşe anunţând detronarea principelui. 15O ultimă atenţie a gazetarului Eminescu faţă deCandiano-Popescu se va înregistra cu vreo trei luniînainte de înştiinţarea că poetul e bolnav, când, luîndapărarea generalului Savel Manu, conservator,neagreat de Brătianu, enumeră militarii arondaţiliberalilor: La urma urmelor ne rămâne generalulCălinescu, Serurie, întregul stat major al gardei civice,avem armata bravilor „apărători ai independenţei”, n-- 48 -