Nr.7 - Armata şi societatea. - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

ISTORIE, CULTURĂUn grup de prizonieri în curtea lagărului de la StralsundO înmormântare în lagărul de la Stralsundtră nu mai rămăsese decât 1200 sârbi, 350 soldaţiromâni, restul muriseră: din cei 150 de ofiţeri au murit19; din 50 de plutonieri au murit 25 (II, p. 272). IntervenţiaRomâniei în cel de al doilea război balcanic(1913), anexarea Durostorului şi Caliacrei nu ajungpentru a justifica nici pe departe relele tratamentecătre prizonieri: bastonade a câte 25 de ciomege, vămuirecruntă a pachetelor trimise de Crucea Roşie,specula în achiziţionarea cu banii din soldă (atuncicând se dădeau) a unor produse de la populaţie. Uneori,şi din partea Ungariei existau probe de premeditatăatrocitate, cum relevă memoriul sublocotenentuluiDinu Almăşan: la Arad s-a procedat la deparazitareatuturor răniţilor. Acolo am văzut acte de barbarie cene-au îngrozit. (…) Oameni grav răniţi la piept sau lacap erau fără deosebire introduşi cu tărgile în sala debaie de aburi , pentru a face baie. După baie, nenorociţiierau scoşi pe aceeaşi targă, morţi (II, p. 402).Din lagărele germane (Stralsund) important şi detaliateste memoriul sublocotenentului H. Fortunescu(poetul Horia Furtună, prefect de Buzău, sub a căruiadministraţie a apărut prima revistă literară a urbei,“Carnet literar” – 1932-1934) din Regimentul 6 roşiori.Deşi, de departe, viaţa prizonierilor la nemţi a fost, princomparaţie, mai înlesnită şi civilizată (aveau dreptul lalectură, corespondenţă, solde) efortul de război făcuseca spre 1918, viaţa să se înăsprească şi în lagărul dela Marea Baltică, recurgându-se la erzaţuri: cafea dincastane sălbatice prăjite, carne de focă, intituşlată pelista de bucate „Imitaţie de carne de iepure”(…) Stareasanitară o au bună. Medicamente au început să facăimitaţiuni, bandajele sunt de hârtie (III, p. 108; 112).Inedite, pentru istoria locală sunt memoriile căpitanuluiVirgil Drăghiceanu, care , în cele 18 luni de captivitate,a avut câteva evadări, una dintre eleconsumându-se la Buzău (28 noiembrie1916-10 ianuarie1917). Oraşul – nota ofiţerul – era în cumplităteroare. Ovrei în toate posturile importante, doi politicienilocali (C. Iarca şi Pompiliu Ioaniţescu – vezimemoriile Elenei Negrescu, n.m.) erau satrapii târgului.Oameni de cea mai bună condiţue socială erauscoşi la corvezi pe străzi. Prin bariere se zilnic defemei siluite şi oameni împuşcaţi. Câteva femei dinelită dădeau ceaiuri la ofiţerii nemţi şi se prostituau cuei, câteva cocote petreceau nopţile dându-se caofiţerese. Un comisar Ciopală, căruia îi spusesem căsunt avocat refugiat din Bucureşti, mă scotea regulatla corvoadă, iar ca să mă scutească, trebuia cabătrâna mea mamă-mare să-i plătească cel puţin 20lei. Camarazii lui făceau la fel cu toată populaţia (III, p. 52).O altă tentativă de a ajunge la frontul românesc seva petrece tot la Buzău unde, după ce jandarmul careîl adusese legat de şaua calului se îmbată, ofiţerulevadează. A doua zi de dimineaţă eram la Pârscov,apoi la Nehoiaş, Gura Teghii, Valea Bâsca Mică m-amîndreptat la Nereju, în Munţii Vrancei.În acele regiuni am întâlnit soldaţi români fugari dinlagăre doritori a trece frontul, dezertori unguri şi nemţişi mulţi ruşi. Toţi trăiau cu ierburi şi prin prădăciuni pela satele din împrejurimi, tâlhărindu-se unii pe alţii. Amtrăit acolo trei săptămâni. Cerşind pe la femei puţinămămăligă, adesea mâncam bureţi de fag şi ierburi.(…)Ploua zilnic. Îmi petreceam timpul făcând recunoaşterispre front de pe malurile înalte. Potecile şi drumurileerau toate barate cu sârme ghimpate,patrularea foarte vie, iar soldaţii duşmani îşi făceau odistracţie a vâna şi împuşca pe fugari (III, p. 63).Testimonii ale martirajului, documentele foştilor prizonieriluminează dintr-un unghi nou sacrificiile ce staula temelia ţării întregite.Iconografia aparţine articolului „Mărturii literare aleunor ofiţeri români din prizonieratul primului războimondial” de Gabriel Cocora („Peneluri şi condeie”,Editura „Litera”, 1978, p. 85; 87.)- 73 -