Aesopicae - Oglinda literara

Gheorghe Andrei Neaguproaspăt afiliată marii Pokeranii sau cei din Tablarania,o provincie mai veche a aceluiaşi ţinut.Aşa că, fiind cam a treia putere în marele episcopat,putea să spere la o înflorire şi mai mare şiasta datorită, în primul rând, votării unor legi maipreferenţiale Rişcaniei decât altor ţinuturi. Cutoată modestia lor, rişcanezii erau totuşi nişte pokeranişti,în fond şi la urma urmei. Rişcania eramai mult o fală, un moft provincial şi nu un faptde care să se ţină neapărat cont. Aşa se face cărişcanezii n-au creat niciodată neplăceri episcopatului.Dimpotrivă, mulţi cântăreţi rişcanezi cântaupe scenele de amatori, din surle şi ţimbale,tot felul de imnuri înălţate Patronarhului. Iar cândacesta se deplasa să vadă în ţinutul lor mănăstirea„Trei cruci” sau „Sfânta Rişcă” n-a fost rişcanezcare să nu scandeze:– Vivat Patronarh! Vivat Patronarh!Însuşi episcopul a coborât din caleaşcă şi astrâns mâinile multor rişcanezi, în vreme ce autorităţilelocale se uitau cu atenţie la cei din mulţime,îndemnându-i din priviri să nu-şicontenească uralele.De când un neisprăvit băgase nu ştiu ceîntr-un buchet de flori, aruncând în Patronarh, florilese aşterneau acuma cu mult înaintea caleştii.De data asta nimeni nu venea cu flori. Rişcaneziităcuţi asistau la judecata unui duşman alepiscopatului lor. Un străin care omorâse un barbutaneznevinovat. Se spunea că de frica barbutanilorcare voiau să-l omoare pe străin de viu,autorităţile au hotărât judecarea.– Inculpat, recunoşti că ai ucis pe Ion Fărăcarte?– Nu recunosc, răspunse kakanezul.– Să intre martorii, zise preşedintele.– Să intre martorii, zise aprodul unu de la158