Aesopicae - Oglinda literara

Trei nuvele cenzurateCÂNTUL VI(“În care vă mai spun o povestecu oameni, puţin mai hazlie”)„O femeie, care zidise pentru bărbatul eimort de curînd un mausoleu măreţ, se ducea zilnicîn acel cavou, se ruga şi plângea. Un om,care era prin apropiere, văzu aceasta şi îi venipoftă să guste dragostea ei. Îşi părăsi boii, seduse la mausoleu, se aşeză lângă femeie, serugă şi plânse. Femeia îl întrebă:– De ce plângi, dragul meu?El răspunse:– Şi eu am îngropat o nevastă frumoasă.Acum, când plâng, mi se mai înseninează durerea.Femeia zise:– Aşa se petrece şi cu mine.Atunci bărbatul zise:– De ce nu ne-am împreuna durerile? Eu tevoi iubi cum îmi iubeam nevasta, şi tu mă vei iubicum îţi iubeai bărbatul.Femeia se lăsă înduplecată, şi ei se-mpreunară.Astfel a dus-o de nas. Între timp, veni unhoţ, dejugă boii şi plecă cu ei. Când cei doi ieşirădin mausoleu, omul nu-şi mai găsi boii, începu săse vaite şi plânse. Femeia îi văzu lacrimile şi întrebă:– De ce plângi iarăşi?Bărbatul urma înainte cu suspinele:– De data asta sunt lacrimi adevărate”.Am spus această poveste poate pentru a văarăta că de unde la-nceput nici nu mă gândisem51