Aesopicae - Oglinda literara

Trei nuvele cenzurateCÂNTUL XUşa celulei scârţie îndelung. Negru şi cocoşat,având un chiton strălucitor, până peste genunchi,prins cu o uriaşă agrafă de aur masiv,intră Esop.Încercai atunci să mă ridic, dar fără folos.Lanţurile de la mâini îmi răsunară pe osuldezgolit de carne, ca sunetul crengilor uscate, şigemând de durere am căzut pe lespedea pătatăde sângele meu închegat în băltoace.Un şobolan leneş de-atâta grăsime îşi târîcoada slinoasă prin gaura din colţul celulei ...– O, Axie! îmi zise Esop. Erau aceleaşi cuvintecu care venea în zilele mele de glorie.Doară ţi-am spus! Nu uita! Tu eşti un simplu gramateus.Pentru ce tulburi apele? Pentru ce?...Şi uşa grea a celulei scârţâi. Ştiam că n-amsă-l mai văd. Voiam să-i spun ceva, un fel deadio, şi-am vrut să-i şoptesc: „ADIO!” Dar o mânăputernică mă zgâlţâi de umărul amorţit şi paşigrei îmi răsunară prin creier. Am deschis ochii. Încelulă nu intrase nimeni altcineva decât hermotibieniide la „biroul de publicare a adevărurilor”.Am înţeles că îmi venise sfârşitul. I-am rugat sămai aştepte şi m-au aşteptat lăsându-mă să-mitermin lucrarea.***„Esop n-a fost la mine. Acum o ştiu sigur.Poate eu însumi am fost un Esop. Poate, nu suntsigur, dar ştiu că fiecare din noi suntem Esop-ulzilelor noastre ...”87