Aesopicae - Oglinda literara

Gheorghe Andrei Neagu– O, moi! Ca un disperat până când coborîîn el duhul lui Ares, îndemnându-l să ia o lancescurtă, spartană, pe care-o înfipse, mai puţin dinvitejie şi mai mult din frică, atunci când îi veni landemână,în coapsa celui de deasupra mea, doborându-l.I-am luat bolovanul din mână şi legându-l declină, i-am spus ştergându-mi sângele de pebuze cu mâneca chitonului:– Pe Hades, străine!… De ce-ai vrut să măucizi?Dar el nu mă-nvrednici cu niciun cuvânt şimă scuipă cu scârbă peste mâna uitată pe umărulsău. M-am supărat şi l-am lovit cu forţă pestegură. Atunci mai scuipă odată drept în obrazulmeu aprins de ură. Ceva tare mă izbi dureros şicăzu apoi pe dala de piatră. Când m-am uitat săconstat ce mă lovise, am văzut un dinte ros decarii şi crăpat. Şi-atunci mi-a păru rău că l-amschilodit eu, în loc de cleştele măselarului.L-am dat în grija helotului şi am ieşit. Lapoartă câţiva cacopatrizi începuseră logosuri îndreptateîmpotrivă-mi, asemuindu-mă lui Policrat.I-am gonit cu pietre şi am plecat la „heleia”.Voiam să vorbesc cu Anastasos cel fără depată. Şi l-am găsit pătat de ulei. În jurul lui, zecide de bidoane sparte şi cioburi de sticlă… Cândam vrut să-l întreb ce păţise, doi hopliţi îl luară pesus, lăsându-mă nedumerit. Abia mai tîrziu,aveam să aflu că de fapt, se pătase din gros „nepătatul”…Atunci am strîns din umeri şi am plecat gânditor,spre casă. Dacă şi Anastasos ...!Despre Esop nicio veste. Îl simţeam dormitândîn sufletul meu, gata să se năpustească, darîncă-l mai căutam.Trebuie să existe şi în altă parte şi în alţii.Ce naiba?58