Aesopicae - Oglinda literara

Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL IReveriaCiocănituri uşoare în uşă m-au trezit. Cândam deschis, în uşă stătea Esop. L-am cuprins înbraţe şi m-am îndreptat spre clina din amfitalamosulîngust şi prost luminat.Era zăpuşeală multă, încât m-am văzut silitsă dau drumul la ventilator. Când s-a aşezat cupicioarele amorţite şi murdare pe aşternutulmoale şi curat, a gemut de plăcere. Şi nu ne spuneamnimic. Ne uitam unul la altul, muţi de uimire.Aveam în faţa mea un Esop plin de vânătăi,rupt şi cocoşat. Am vrut să-l bat pe umăr, dar mi-avenit în minte fulgerător: E inutil! Şi l-am lăsat ...M-am mulţumit să-i zâmbesc din priviri şi l-amlăsat să doarmă, ieşind în Agora Universitas,pentru a mă întâlni cu elevii mei. Era destul dedimineaţă şi nu venise niciunul din ei. Aşa erau.Când aveam şi eu o zi mai grea, nu s-arătau.Ştiam doar că azi voi merge în Domdaniel şi căaveam nevoie de puţină agitaţie şi sprijin, iar einici n-au lipit măcar afişele. Îngândurat, am intratîn Xenodochionul Trocadero şi am cerut o cafeluţă.Stăteam aşa, într-o doară, când mi-a venito idee. Ce-ar fi dacă...***Când am ajuns cu ei acasă, Esop mai dormea.L-am sculat binişor, în timp ce psaltistulMache îi arse un pean pe cinste. GramateusulScolytos îl bătu pe umărul încă amorţit de clina68