Aesopicae - Oglinda literara

Trei nuvele cenzurateCÂNTUL IX„Trăsnetul”Un urlet m-a deşteptat de dimineaţă. Urletulvenea de la uşa casei mele. Am crezut mai întâică iarăşi a băut vreun lechitoi de ambră agoranomulcetăţii şi venea lălăind sau bătut, să jucămo tablă după cum îi era obiceiul…Dar m-am înşelat. Un om alerga urlând prinploaia ce-ncepuse, despicând mulţimea udă, cao săgeată.M-am uitat curios, să văd cine-l urmăreasau să-mi explic de ce urla şi n-am văzut pe nimeni.În urma lui, mulţimea îşi refăcea rândurile,nedumerită şi nepăsătoare…Îmbufnat oarecum că mă trezise din clipeledulci de meditaţie, m-am aşezat pe o clină, aşteptându-midejunul. Se lăsase o linişte apăsătoareşi sumbră, nedorită din fericire, repedespartă de lovituri furioase în uşă, urmate de urlete:– Deschide! Deschide, Axie, deschide!Am deschis-o înaintea helotului meu, fricosîn astfel de ocazii, care deja tremura de spaimă.Din mesaulos dădu buzna un individ în straie depreot, c-o piatră în mână. M-am aplecat fulgerător,izbindu-l cu capul în plex şi prinzându-l cudinţii de pulpa piciorului până când am simţitsânge sărat, şiroindu-mi pe buza întinsă de-ncordareşi gust cleios de carne nespălată atingândumigingiile şi cerul gurii.Din amfitalamos, helotul meu, Tirbide, răcneaprintre sughiţuri:57