Zona monumente protejate - Primaria Municipiului Arad

20
obligatorie a lemnului la construcţiile apropiate cetăţilor ţinea de strategia militară
întâlnită şi la alte cetăţi de „margine” ca Oradea sau Caransebeş. Această interdicţie nu
era valabilă şi pentru construcţiile de biserici sau a casei căpeteniei- ce au fost amplasate
în zona cea mai îndepărtată de cetate pe direcţia Nord-Vest.
Locuit de sârbi până la jumătatea secolului al XVIII-lea „oraşul” sârbesc avea trei pieţe şi 11 străzi,
totalizând un număr de 157 de case înconjurate de grădini.
„Grosse Insul Arath” era denumit terenul cuprins între braţul Mureşul Mic, perpendicular pe
actuala stradă Tribunul Dobre, braţ paralel cu actuala Piaţă Avram Iancu şi care continua pe
actuala str. Gh. Bariţiu- în Sud- şi partea nordică a actualiei Pieţe a Primăriei. În acest spaţiu era
un alt regim de construire. Planul Aradului întocmit de generalul Károly Sándor prezintă la
Estul Insulei cartierul „Tyukovez Civitas” cu reprezentarea bisericii ortodoxe Sfântul Ioan
Botezătorul de locul actualului Liceu Moise Nicoară, centru vechii tradiţii ortodoxe, cartier
respectat şi de episcopul sârb care şi-a fixat aici reşedinţa, între români, preferându-l noului
cartier sârbesc. Acest cartier devine vecin cartierului coloniştilor germani, în care este treptat
înglobat. Zona cartierului coloniştilot germani „Civitas Germanica” este delimitată la VEst de
un şanţ fortificat traversat de 3 poduri- ce va dispărea la mijlocul secolului al XVIII-lea. „Civitas
Germanica” era traversat de drumul principal. Casele coloniştilor germani au început să se
ridice înainte de 1707. Primele case erau grupate formând fronturile actualei Pieţe Avram Iancu,
nucleu comercial şi politic al oraşului. Se mai păstrează şi astăzi CASE DIN CĂRĂMIDĂ parter
şi etaj la numerele 14 şi 15, pe latura de Vest a pieţei. Piaţa a fost permanent centrul vadului
comercial al oraşului, nu numai în secolul al XVIII-lea, ci până la sfârşitul perioadei interbelice a
secolului XX.
Totodată planul din 1752- întocmit de cartograful militar anonim ne dă prima împărţire pe
zone a oraşului, 5 părţi indicate cu litere de tipar:
A şi B- Cetatea şi Retirada
C- Die Taitzen stadt (Cartierul Sârbesc)
D- Die Deutche stadt (Cartierul German), inclusiv Aradul Nou
E- Wallachay (Părţile Româneşti)
Cea mai mare întindere o are Wallachay şi cuprindea într-un arc celelalte cartiere, ocupând
jumătate din suprafaţa oraşului. Wallachay reprezintă ceea ce a mai rămas din Aradul secolului
al XVII-lea.
Din păcate, debutul promiţător ce se contura este stopat de răscoala curuţilor a cărei
desfăşurare are repercusiuni şi asupra Aradului, unde nu numai că nu se mai construieşte dar
se ajunge să se distrugă şi ceea ce există.
Era urmarea firească a ocupării „oraşului” nemţesc la 10 iulie 1707 de către trupele lui Károly
Sándor ce vin dinspre Gyula, trupe ce încep apoi bombardarea „cetăţii vechi” şi a „oraşului”
sârbesc pe care-l ocupă în noaptea de 16 iulie.
Rămas pe mâna curuţilor în urma retragerii gărzilor în cetate, oraşul este supus distrugerilor
în timp ce cetatea este supusă, în zilele următoare, unui tir continuu.
Incendiile care au izbucnit în diferite colţuri ale oraşului au mistuit o mare parte din case,
majoritatea din lemn, afectate fiind şi construcţiile din cărămidă. Este cazul capelei din „oraşul”
nemţesc şi a bisericii ortodoxe române din aşezarea românească, biserică ce fusese ridicată la
rang de catedrală la 1706 de către episcopul Isaia Diaconovici şi a cărei amplasare era pe locul
actualului colegiu Moise Nicoară.
Retragerea curuţilor a lăsat oraşul în ruină cu o populaţie redusă şi în continuă scădere în
perioada 1708-1710, efect a marii epidemii de pestă ce a bântuit oraşul în anii amintiţi.
©2008-2009, PROIECT ARAD S.A.