Zona monumente protejate - Primaria Municipiului Arad

28
Cu toată situaţia semnalată în scurta perioadă de timp dintre inundaţiile din 1844 şi revoluţia
din 1848 şi anume în 1847 se construieşte biserica reformată a cărei piatră de temelie a fost pusă
de baroana Banfy Polixena.
Inundaţiile şi bombardarea oraşului în timpul luptelor din 1848-1849 au creat în oraş
numeroase spaţii noi la care se adaugă spaţiile în urma demolării unor edificii cu parter şi parter
cu un etaj dând posibilitatea construirii unor edificii ce vor schimba aspectul oraşului pe
parcursul celei de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul celui următor.
Înfăţişarea de oraş îngrijit a Aradului cu a sa urbanistică promiţătoare din prima jumătate a
secolului al XIX-lea rezultă din însemnări, cum este şi cea din 1846 când un călător scria
următoarele: ”Aradul e cel mai frumos oraş, străzi frumos aranjate în majoritate pietruite,
comerţ vioi, un dute-vino continuu pe străzi, numeroase prăvălii dau aliura unui oraş mare”.
Acest aspect se va schimba mult în bine spre finele secolului al XIX-lea şi început de secol XX.
Aradul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea se prezintă ca un important oraş centru
comercial, meşteşugăresc şi nu în ultimul rând cultural. Tot în 1846 la Arad concertează Liszt,
iar în 1847 Johann Strauss.
Între 1844 şi 1860 Aradul a intrat într-o perioadă de reconstrucţie. Sunt realizate sedii ale
administraţiei locale, locuinţe, şcoli, teatrul, prăvălii, biserici, amplasate de regulă în lungul
actualului Bd. Revoluţiei de la Piaţa Avram Iancu la Piaţa Primăriei şi străzile adiacente lui,
precum actualele străzi Dragalina şi Decebal, precum şi în partea nord-vestică a oraşului.
În Sudul Aradului semnalăm construirea în anul 1854 în zona actualei străzi Mucius
Scaevola a fabricii de vopsele, vopsitorie şi curăţătorie a lui Müller şi Fiul. La 1860 în aceeaşi
zonă chiar pe malul Mureşului, în stânga străzii Mucius Scaevola se construieşte fabrica de gaz
de iluminat, ce va fi demolată la sfârşitul perioadei interbelice
Creşterea numerică a populaţiei ortodoxe române din Arad făcând neîncăpătoare catedrala
existentă care fusese mărită în 1814, îl determină pe episcopul Ivascovics Procopiu să ordone
demolarea ei în anul 1861 şi construirea noii catedrale, înălţată după planurile arhitectului
arădean Czigler Antoniu. Amplasată în actuala piaţă a Catedralei noul edificiu a fost dat în
folosinţă în anul 1863.
Tot în timpul episcopului Ivascovics P. se construieşte şi sediul noii episcopii, aflat pe actuala
stradă a Episcopiei.
Planul de la 1866 de încadrare a Aradului în zona sa de influenţă prezintă:
- Cetatea Nouă terminată
- Modificarea cursului Mureşului încheiată
- Cartierul Pârneava ridicat
- Aradul Nou dezvoltat în axa actuală- înspre Piaţa Avram Iancu şi înspre Timişoara
- Dezvoltarea Sânnicolaului Mic
- Dispariţia tuturor braţelor Mureşului, în afară de Mureşul Mort.
La 1866 zona Aradului, inclusiv Aradul Nou trece printr-o epidemie de holeră.
Creşterea populaţiei oraşului ajunsă în 1868 la 32.725 locuitori, face să crească şi numărul
edificiilor. După epidemia de holeră din 1866, creşterea populaţiei nu s-a realizat numai din
spor natural, ci şi prin spor migrator, Aradul fiind un important centru industrial, comercial,
dar şi agricol.
Potrivit unei statistici din vremea respectivă, numai numărul caselor cu etaj erau de 172, din
care cu un nivel erau 134, cu două nivele erau 34 iar cu 3 nivele erau 4, amplasate fiind din zona
veche a Aradului (Cozia, Sinagogii, Tribunul Dobra, Gheorghe Lazăr, Piaţa Avram Iancu,
©2008-2009, PROIECT ARAD S.A.