Zona monumente protejate - Primaria Municipiului Arad

Cu tot spaţiul creat de incendiu despre o refacere a oraşului se poate vorbi abia în deceniile
următoare.
Cu toate impedimentele cauzate de pacea de la Pasarowitz, când cetatea îşi pierde statutul de
cetate de graniţă, în oraş se simte suflul refacerii a cărui început este marcat printre altele de
construirea în anul 1710 din material mai bun, pe locul unde azi se înalţă magazinul Aradul (str.
Lucian Blaga colţ cu B-dul Revoluţiei), a unei noi biserici minorite care deşi joasă şi mică pentru
un oraş în dezvoltare îşi îndeplinea menirea iar în anul 1725 pe cheltuiala părintelui Kamill,
bisericii i se adaugă un turn de opt stânjeni şi se reconstruieşte capela ce arsese.
Aradul primei jumătăţi a secolului al XVIII-lea, cu aspectul său rural în curs de urbanizare,
este urmarea promisiunilor făcute arădenilor în anul 1725 de împăratul Karol al VI-lea, alias
Karol al III- lea rege al Ungariei, de ridicare a aşezării la rang de oraş liber şi a redării tuturor
drepturilor pe care le-a avut oraşul dar le-a pierdut în timpul dinastiei arpadiene.
Promisiunile făcute în anul 1725 constituiau răsplata pe care împăratul voia să le-o acorde
locuitorilor oraşului pentru credinţa, fermitatea şi rezistenţa de care au dat dovadă în perioada
anterioară.
O noutate a prezentului studiu este descoperirea literei „D” fixată pe ceea ce astăzi numim
Aradul Nou, confirmându-se clar că şi acest teritoriu era parte din arealul Aradului sau cel
puţin considerat ca unitate etnică aparşinătoare de Arad. La 1660 Evlia Celebi descria prezenţa
satului românesc „Schela” sau „Skéla”, peste care generalul Mercy colonizează, între anii 1720-
1722, lotaringieni şi alsacieni ce vor boteza localitatea Uj Arad (Aradul Nou). Dezvoltarea
considerabilă a noii localităţi îl determină, în perioada următoare, pe generalul Engelshofen să
construiască aici o cazarmă pentru cavaleria şi infanteria imperială fapt ce dă impuls localităţii,
printre construcţiile făcute atunci numărându-se şi actuala casă parohială construită în 1725,
aflată pe Calea Timişorii nr. 33. Dar ca şi în Arad şi în Aradul Nou pesta din anii 1738-1740 face
ravagii iar din 1751 localitatea trece sub autoritatea erariului Lipova.
Urmând, am putea spune, un anumit plan de sistematizare, noile construcţii concentrându-se
în jurul edificiilor religioase precum: biserica ortodoxă română, biserica minorită şi biserica
ortodoxă sârbă, fac ca Aradul să prezinte la finele primei jumătăţi a secolului al XVIII-lea un
început de aşezare urbană, după cum se vede din mai multe planuri executate între anii 1752-
1753, inclusiv cel al inginerului militar cezaro crăiesc Suly din 1752.
Suly prezintă oraşul de câmpie Arad ca o aşezare înconjurată de o pădure deasă, aşezare a
cărei teritoriu împreună cu cetatea veche este împărţită în patru părţi şi anume:
- cetatea veche
- retirade (zona de refugiu)
- „oraşul” sârbesc
- „oraşul” nemţesc („Aradul Înalt”)
populaţia autohtonă încadrându-se sau fiind inclusă în aceste „oraşe”.
Tot în 1752, cartograful Emerik Ruttkay întocmeşte un plan explicativ pentru „Aradul Vechi
(Oppidum Vetero Aradiense)”, „Aradul Nou (Oppidum Neo-Aradiense)” şi cu împărţirea
oraşului pe zone intramuros şi extramuros cu etniile ce le caracterizau: cetatea, retirada, oraşul
sârbesc, oraşul german, precum şi funcţiunile bisericeşti de care aceste oraşe aparţineau (notate
cu litere mici).
Teritoriul din jurul Aradului Vechi şi Aradului Nou este demarcat de o limită circulară,
astfel:
- în NV- rezervă de teren pentru raţiuni defensive şi terenul predat Bujacului
21
©2008-2009, PROIECT ARAD S.A.