Zona monumente protejate - Primaria Municipiului Arad

Demnă de remarcat este şi statistica referitoare la locul amplasării celor 11.271 de locuinţe şi
anume: 249 locuinţe se aflau la subsol, 10.046 locuinţe erau la parter, 109 locuinţe erau
amplasate la parter supraînălţat în timp ce 719 locuinţe erau la etajul I, 142 locuinţe la etajul II şi
6 locuinţe la etajul III.
Urmare a acestei statistici tragem concluzia că până în anul 1890 s-a construit din centru până
la periferie utilizându-se de la materiale de cea mai bună calitate până la materiale mai puţin
rezistente, acoperind cererile unei largi palete de categorii sociale a căror posibilităţi materiale
era de la sărăcie la opulenţă.
Aradul avea 55.869 locuitori în anul 1900 în timp ce numărul apartamentelor a ajuns la 13.937
adică cu 2.666 de apartamente mai mult ca-n 1890.
În Sudul Aradului la 1895 din iniţiativa capitalului străin Pollak Frigyes construieşte, tot pe
malul Mureşului în partea dreaptă a străzii Mucius Scaevola o fabrică de hârtie.
Tot în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în zona Pavel Chinezu, colţ cu Cozia, atelierele
de mobilă Reinhardt se întind devenind fabrică iar pe actuala stradă Vârful cu Dor se
construieşte prima fabrică de sicrie metalice de către Limbeck Jànos şi enumerarea am putea-o
continua.
Aradul Nou
După epidemia de holeră de la 1866 revenirea treptată la normalitate se manifestă prin
extinderea localităţii a cărei populaţie ajunge spre finele secolului al XIX-lea la 5.999 locuitori,
fapt ce atrage după sine înmulţirea caselor a căror număr atinge 1.157.
Alături de construcţiile familiale specifice şvabilor, doar parter, cu galeria porţii amplasată în
partea dreaptă a faţadei sau străpungând-o pe mijloc, cu mari curţi şi grădini în spate,
amplasate atât pe Calea Timişorii cât şi pe străzile adiacente acesteia, în Aradul Nou se
construiesc şi edificii publice, precum: primăria, poşta, banca populară, sediul percepţiei, a
judelui de oraş şi a curţii de justiţie, şcoala confesională, gara etc.
În genere cu un etaj, amplasate de-a lungul străzii principale, exceptând gara ce e în zona
sud-estică a localităţii, amintitele edificii ce-au îmbogăţit existenta zestre constructivă a
localităţii cu haina nouă a eclecticului şi a secessionului, dau o tentă nouă aşezării ce făcuse deja
istorie, la aceasta adăugându-se casa vămii şi frumosul pod Traian ce face legătura directă
dintre Arad şi Aradul Nou la început de secol XX.
Secolul al XIX-lea a însemnat dezvoltarea structurii urbane cristalizată în secolul al XVIII-lea,
în primul rând în ceea ce priveşte întinderea Aradului, dar şi intervenţii arhitecturale ce au
conferit reprezentarea oraşului la o scară urbană. După 1870, ca şi în restul Europei, Aradul a
adoptat programele arhitecturale şi ale echipărilor teritoriale specifice urbanizării de la acea
vreme:
- dezvoltarea căilor de comunicaţie terestre, inclusiv a transportului pe cale ferată
- dezvoltarea infrastructurii: canalizări, apă curentă, energie electrică
- dezvoltarea spaţiilor destinate sportului, agrementului şi petrecerii timpului liber
- realizarea de noi edificii parte din dotarea urbei, de reprezentare, dar şi educaţionale şi
de sănătate
- aplicarea stilurilor arhitecturale contemporane: eclectismul şi secessionul
- organizarea sistemului de apărare împotriva calamităţilor naturale, dar şi a conflictelor
armate
Transportul în comun, edilitare
Datorită extinderii oraşului Aradul se confruntă acum cu o nouă problemă şi anume:
asigurarea unei fluenţe în circulaţia în comun.
©2008-2009, PROIECT ARAD S.A.
30