Zona monumente protejate - Primaria Municipiului Arad

Analizând acest plan care el însuşi constituie o analiză de evoluţie a oraşului la acea vreme,
se poate deduce raportul între specialiştii şi politica vremii cu Aradul.
De-a lungul deceniilor şase şi şapte a secolului XX se continuă acţiunea creerii de spaţii de
locuinţe trecându-se la reîmpărţirea apartamentelor din marile palate şi case de raport din Arad,
ce-i drept neafectând exteriorul dar, reducând la sub nivel condiţiile de trai.
La 1964, construirea în Arad a constat în extinderea intravilanului cu unităţi agricole în
special, dar şi densificarea ţesuturilor adiacente zonei centrale cu locuinţe colective. Zonele
densificate sunt în Micălaca şi începerea lucrărilor la cartierul Aurel Vlaicu. În centrul istoric s-
au realizat câteva plombe de locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter. La vremea
respectivă aceste plombe s-au realizat prin demolarea unor edificii mai vechi, dar astăzi fac
parte din memoria colectivă, dat fiindcă faţadele au respectat vecinătăţile, iar arhitectura lor nu
este menită a ieşi în contrast cu fondul existent.
La 1975, Aradul se completează la periferiile sale cu amplificarea spaţiilor de locuit. Obiective
importante ce fac parte din dotarea urbană a oraşului sunt: aparăţia Ştrandului Neptun şi a
Aeroportului, precum şi câteva hoteluri: Hotel Astoria, Hotel Parc. Aradul s-a ridicat la rangul
II ca Municipiu reşedinţă de judeţ.
Anii *80 au însemnat continuarea programelor începute în anii *60-*70. S-a construit Spitalul
Judeţean, s-a amplificat numărul şcolilor. Între timp, viaţa oamenilor a suferit transformări la
nivel socio-cultural. Ca în toată România, şi în special ca oraş apripiat de frontiera de stat,
arădenii erau ţinuţi departe de influenţele lumii vestice.
Deşi relatăm pe scurt situaţia de după 1989, anii *90 înseamnă pentru Arad şi în special
pentru Ansamblul Urban Arad distrugerea prin neglijenţă a patrimoniului construit şi aici nu ne
referim doar la obiectivele istorice. Chiar şi locuinţele colective din anii precedenţi sunt
condamnate la erodare. Lipsa legislaţiei în administraţie, apoi neaplicarea acesteia într-un mod
consecvent a dus la cele mai mari erori în tratarea urbanistic-arhitecturală a Aradului.
Retrocedările, cumpărările apartamentelor de stat de către multitudinea de locatari şi
sentimentul democraţiei au dus la aglomerarea peste măsură a ţesuturilor urbane din tot
cuprinsul Aradului.
Din lista Certificatelor de urbanism şi a Autorizaţiilor de Construire rezultă clar că în limita
Ansamblului Urban s-au realizat îndesiri ale proprietăţilor. S-au construit în special anexe
gospodăreşti, garaje individuale şi signalectică.
Anii 2000 au adus schimbări majore, în special pentru partea de extindere a reţelelor edilitare
în periferiile oraşului şi refacerea căilor de comunicaţie pe arterele importante. În domeniul
construcţiilor, oraşul s-a amplificat prin programe arhitecturale comerciale:
- hzpermarketuri de generaţia I la periferiile oraşului
- construirea de ansambluri de locuinţe colective prin densificarea ţesuturilor urbane
- deschiderea de spaţii comerciale şi de servicii în Ansamblul Urban
Iniţiativele construirii marilor programe realizate punctual sunt de ordin privat, într-o
oarecare colaborare cu administraţia publică locală. Opinia publică, specializată sau nu, a simţit
aceste transformări ale spaţiului privat şi public într-o manieră agresivă, însă nu toate aceste
transformări au avut doar părţi negative. Odată cu implementarea acestora s-au vitalizat zone
pe care arădenii nu le mai frecventau, cartierele dormitor din anii *80-*90 au căpătat sensul de
policentrii ai oraşului. Sigur că dezvoltarea naturală a activităţilor înseamnă şi haos, însă atât
administraţia publică locală, cât şi populaţia trebuie să accepte că va veni şi o perioadă de
ordine obligatorie. Lipsa specialiştilor în domeniul construcţiilor sau a accesului acestora la
planuri şi programe de strategie sectorială se resimte.
39
©2008-2009, PROIECT ARAD S.A.