Zona monumente protejate - Primaria Municipiului Arad

Bălcescu, Piaţa Catedralei) spre nord de-a lungul Bulevardului Revoluţiei şi-a existentelor străzi
perpendiculare pe aceasta, până în actuala Piaţă a primăriei.
La casele cu etaj dacă adăugăm numărul caselor cu parter sau parter supraînălţat,
concluzionăm că cele scrise de amintitul călător nu erau exagerate.
Demolarea vechii catedrale ortodoxe române nu a însemnat rămânerea unui spaţiu gol; în
locul ei s-a ridicat, între anii 1869–1873, un impunător edificiu neorenascentist şi anume actualul
Colegiu Naţional Moise Nicoară.
În zona străzii Mucius Scaevola se construieşte fabrica de amidon la 1869.
După o muncă asiduă, noua primărie ce îmbogăţeşte zestrea constructivă a oraşului cu o
bijuterie arhitectonică în stil neorenascentist, este inaugurată în anul 1876. Odată cu primăria
nouă centrul administrativ al Aradului se mută din Piaţa Avram Iancu în noua Piaţă a
Primăriei.
Planul de la 8 aprilie 1880 marchează finalizarea îndiguirii şi a lucrărilor schimbării cursului
Râului Mureş. Odată cu digul nou, apar spaţiile urbane de tipul parcurilor: Parcul Salacz şi
Baross, precum şi promenada Mureşului, însă într-o formă mai puţin peisageră ca şi în zilele
noastre.
Harta mai marchează şi traseul transportului în comun în zona marelui bulevard, precum şi a
trenului electric de la Gara Podgoria.
Planul de la 1881 a Aradului, realizat de cartograful Mihály şi marchează dezvoltarea
Aradului şi extinderea acestuia incluzând cartierul Gai. Zonele noi construite: Poltura şi Uj
Telep (situată la nord de Mureşul Mort, incluzând Podgoria şi Gara).
Evidenţiate sunt şi spaţiile verzi majore ale oraşului, în special „Pădurice” şi zona verde ce se
contura în zona Fabricii de Vagoane din zilele noastre. C-alea Victoriei făcea legătura între
centrul Aradului şi Poltura, fiind reprezentată cu un puternic aliniament de arbori.
Ridicarea topografică de la 1884, prin modul de reprezentare arată densitatea construirii în
zona centrală a Aradului, de la str. Andrei Şaguna până la Bd. Revoluţiei şi de la Podgoria până
în sud până la Mureş. După notaţiile funcţiunilor majore, ies în evidenţă bisericile şi cimitirele,
iar în domeniul comunicaţiilor- se evidenţiază importanţa şi continuitatea nodului de circulaţie
Piaţa Podgoria. Legătura cu cartierul Grădişte este puternic dezvoltată. Traseele căii ferate
reprezentate confirmă relaţiile importante pe care oraşul le avea într-un teritoriu vast, cu
localităţile aflate pe toate axele punctelor cardinale.
Numeroase alte clădiri publice construite înaintea primăriei sau după, măresc numărul
edificiilor de prim rang ale oraşului, ce-i dau măreţie. Dintre acestea semnalăm doar câteva,
precum cel de-al doilea sediu al prefecturii de pe actualul Bulevard al Revoluţiei nr. 81, dat în
folosinţă în anul 1871, fiind totodată şi sediul tribunalului până la construirea în anul 1892 a
celui de sine stătător de pe actualul bulevard general Vasile Milea apoi clădirea teatrului nou
construit între anii 1872-1874 după planurile arhitectului Czigler Gyözö, sau şcoala de băieţiactualul
liceu agricol, precum şi poşta veche - actualul sediu al comisariatului teritorial, ambele
situate pe actuala stradă Lucian Blaga. La acestea putem adăuga numeroasele palate precum:
Palatul Hermann, Palatul Administraţiei Financiare, Seminarul Teologic Ortodox Român, Sediul
Societăţii Industriaşilor azi Casa Armatei, Baia Simay şi multe case de raport şi familiale.
La finele anului 1890 Aradul totaliza un număr de 8252 de case, ce însumau 11271 de
locuinţe. Potrivit unei statistici din epocă, din cele 8.252 de case existente în 1890 un număr de
3.170 case erau din piatră şi cărămidă, 811 case aveau fundaţia din piatră sau cărămidă şi pereţii
din văingă, 2.579 case erau din văingă şi 1.692 case erau din lemn. Statistica se referă şi la
sistemul de acoperiş astfel că: 1.580 case erau acoperite cu tablă şi olane, 4.220 case erau
acoperite cu şindrilă lemn şi 2.452 case erau acoperite cu papură.
©2008-2009, PROIECT ARAD S.A.
29