Zona monumente protejate - Primaria Municipiului Arad

Amintitele demolări au constituit o mutilare a esteticii oraşului în care, ce-i drept, s-au
amplasat alte busturi ale unor personalităţi centrale şi locale din domeniul ştiinţei, literaturii,
politicii care, nu puteau substitui, care deşi erau realizările unor sculptori cunoscuţi nu puteau
substitui întru totul mutilarea produsă.
Astfel în anul 1929 se amplasează în stânga intrării principale în Palatul Cultural, bustul lui
George Coşbuc iar în dreapta intrări-n palat este bustul marelui istoric român Xenopol ambele
busturi fiind realizate de sculptorul Groza
Cu şapte ani mai târziu şi anume în anul 1936 în frumosul squar din actuala Piaţă Podgoria s-
a înălţat Crucea în memoria preoţilor martiri ortodoxi români din 1918-1919, cruce realizată
după planurile arhitectului şef al oraşului Silvestru Rafiroiu, ca în anul 1937 să se realizeze o
alee a personalităţilor arădene.
Aflată pe latura nord estică a Palatului Cultural pe amintita alee sunt amplasate bustul Dr.
Petru Pipoş realizare a sculptorului Marcel Olinescu, în 1938 este ridicat bustul lui Gheorghe
Popa de Teiuş şi a lui Mircea V. Stănescu realizări a sculptorului Ioan Moga precum şi bustul
lui Ioan Rusu Sirianu realizare a sculptorului Gheorghe Moga.
Preocuparea notabilităţilor arădene prinde contur şi-n domeniul extinderii reţelei de
canalizare şi-a apei potabile cu încă 14 km urmare a modernizării între anii 1931-1934 a uzinei
de apă, apoi a consolidării şi înălţării digurilor după inundaţiile din anul 1932 cât şi a extinderii
zonelor de agrement pe malul Mureşului unde în perioada anului 1932-1933 se construiesc noi
cabine în incinta ştrandului Neptun aflat între Mureş şi dig de-a lungul actualului parc
Eminescu.
N-a fost neglijată nici circulaţia în comun, introducându-se pe întreg teritoriul oraşului
începând cu anul 1929 circulaţia cu autobuze, menţinându-se locomotivele doar pentru
circulaţia vagoanelor cu mărfuri în incinta oraşului.
Armonioasa dezvoltare a Aradului în perioada interbelică, deşi nu atât de prolifică ca în alte
oraşe la capitolul locuinţe, a fost posibilă urmare a faptului că s-a ţinut cont şi s-au aplicat
regulamente de construcţie elaborate în timp pe baza unei legislaţii moderne de urbanism şi
amenajarea teritoriului, legislaţie îmbogăţită pe parcurs cu noi reglementări cum este şi
Regulamentul de edilitate al municipiului Arad din 5 februarie 1940 care permitea în continuare
dezvoltarea armonioasă a Aradului.
Harta Municipiului Arad de la 20 iunie 1938 prezintă oraşul împărţit în 10 zone. Aradul s-a
dublat la această vreme, prin construirea cartierelor interbelice: Bujac, Subcetate, dar şi prin
alipirea cartierului Grădişte şi umplerea spaţiilor dintre toate zonele oraşului, în special în
partea de Nord, Vest şi Est.
Aradul a avut de suferit ca urmare: a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial şi a
bombardamentului din vara anului 1944 ce a afectat mai ales partea de nord a oraşului cel mai
mult având de suferit piaţa gării, parţial gara şi Păduricea unde a fost distrus pavilionul de
patinaj, parţial pavilionul de tir şi câteva case familiale din apropriere, cât şi a situaţiei ce a
urmat după anul 1947.
A mai fost distrusă o aripă a reprezentanţei din Arad a fabricii de lichior Zweik aflată pe
actuala stradă M. Stănescu, câteva construcţii de pe actualul bulevard General Milea precum şi
frumosul pod Elisabeta ce făcea legătura între Cetatea Aradului şi oraş.
Dacă gara a fost refăcută după război în forma originală nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu
ansamblul pieţei care nu a mai fost refăcută. Mai mult chiar sistematizările în timp a acestei
pieţe a dus în final la distrugerea şi a ceea ce a mai rămas după bombardament.
Planul Municipiului Arad de la 1947 ce prezintă evoluţia oraşului aduce o noutate şi anume
anexarea Suburbiei Mureşel în 1943, dar şi intenţia de anexare a Aradului nou începând cu 1948.
©2008-2009, PROIECT ARAD S.A.
38