Zona monumente protejate - Primaria Municipiului Arad

- în NE- este notată partea din teren predată Zimandului
- în E- apare aşezarea Micălaca cu partea din teren ce-i aparţinea
- În S- parte din Banatul de Timişoara
Aradul Nou este trecut cu funcţiunea militară şi are notată o cazarmă pe actuala Str. Adam
Muller Guttenberg.
Harta mai conţine notaţii şi pentru drumurile principale de intrare/ieşire din oraş, precum şi
a principalelor cursuri de apă, printre care actualul canal Ţiganca, socotit hotarul între Reagtul
Ungariei şi Banatul de Timişoara. Cursul Râului Mureş şi actuala Ţiganca formează o „insulă”
în parte aluvionară, în parte acoperită de păduri dense.
Modul de redactare a parcelelor şi a caselor este specific german, fără a delimita parcelele
între ele.
Străzile principale, de referinţă, sunt următoarele:
- în N—în continuarea pieţei din oraşul german, drumul se bifurcă în Vest cu Vila
Világosváriensis şi Via Radnaensis, iar în Nord cu Via Pécskaensis şi Via Szent Annaensis.
22
1755 este datat următorul plan ce-l relua pe cel al lui Suly de data aceasta elaborat de către
Emerik Ruttkay, gospodăria lui Tekelya Sava apare singulară în actuala stradă ce-i poartă
numele, din apropierea bisericii ortodoxe sârbe.
Tot în acest plan se remarcă un nucleu compact realizat de actuala stradă Tribunul Axente-
Grigore Alexandrescu-Preparandiei-Cozia, nucleu în care casele sunt aliniate, aşezate una lângă
alta, constituind un front compact la capătul unor parcele lungi şi înguste (parcelare de ev
mediu), fără grădini. Stinghere relicve ale unui Arad încă puţin cunoscut, clădirile, cu faţade
înguste, cu acoperişuri povârnite, constituie tot ce s-a mai păstrat din Aradul medieval.
Zona, folosită exclusiv pentru locuinţe, are regim de construcţie parter pe pivniţă şi conform
parcelării perceptibile în elevaţie sunt aşezate şi pivniţele care impresionează prin amploarea şi
complexa distribuţie a spaţiilor acoperite cu bolţi în leagăn şi bolţi cu penetraţii ce nu depăşesc
secolul al XVIII-lea dar pot fi tot atât de bine executate şi în secolele anterioare. Această formulă
de exploatare maximă a frontului străzii este specifică vadurilor comerciale majore ale oraşelor
medievale.
Din acelaşi plan a lui Suly reluat de Ruttkay constatăm că „oraşul” german se învecină la sud cu
„oraşul” sârbesc, la nord se extinde până la actuala Piaţă a Primăriei, la est se întindea până la
Mureş incluzând şi aşezarea românească iar în vest avea ca limită actuala stradă Andrei Şaguna,
totalizând un număr de 21 de străzi şi 3 pieţe.
Dacă promisiunile din 1725 au constituit stimulul dezvoltării oraşului din prima jumătate a
secolului al XVIII-lea, dezvoltare reflectată de planul lui Suly şi apoi a lui Ruttkay, ceea ce
caracterizează situaţia urbanistică a Aradului în cea de-a două jumătate a secolului al XVIII-lea
este stagnarea.
Cauza stopării este pe de o parte zvonul mutării Aradului în pusta Zimandului, zvon ce
prinde contur după anul 1747, la care se adaugă ordinul dat de conducerea armatei din Viena în
anul 1750 şi 1751 de a nu se mai construi în incinta cetăţuii vechi care continua să adăpostească
doar biserica franciscană, casa paznicului, casa comandantului cetăţii, magazia şi două case
înconjurate cu gard amplasate în faţă, în timp ce în retirade se menţin doar cele două case
numite „görög haz” una fiind locuinţa soldaţilor, în timp ce a doua adăpostea locuinţa ofiţerilor
şi închisoarea.
La cele două motive ale stagnării dezvoltării oraşului se adaugă şi al treilea şi anume:
anularea la jumătatea secolului al XVIII-lea de către imperiali a drepturilor de care se bucurau
©2008-2009, PROIECT ARAD S.A.