Zona monumente protejate - Primaria Municipiului Arad

urmat noua administraţi a păstrat sistemul aprobărilor de construcţii, utilizate anterior, fapt ce
denotă înţelepciunea notabilităţilor.
Populaţia a rămas aceeaşi cu mici modificări numerice în cadrul etniilor prin plecarea unora
şi venirea altora iar legislaţia nouă ce s-a impus în scurt timp a făcut ca oraşul să-şi continue
firescul drum al dezvoltării atât economic cât şi urbanistic.
Reluarea activităţii după o scurtă stagnare, marchează începutul unei evoluţii urbanistice şi
arhitecturale aparte Aradul devenind un important centru industrial, al doilea după Bucureşti,
urmare a dezvoltării continue a industriilor existente cât şi a creerii de industrii noi.
Acest fapt a polarizat un număr foarte mare de oameni a căror cifră ajunge în 1930 la 77.181
fără a socoti aici şi pe cei din cartierele mărginaşe.
Urmarea este creşterea cererii de locuinţe ce revigorează domeniul construcţiilor ce devine
realizabilă prin menţinerea şi chiar creşterea bunăstării populaţiei.
Zestrea constructivă creşte simţitor oraşul se îmbogăţeşte cu un nou tip de case, atât stilistic
cât şi volumetric ce se grupează în general în cartiere folosind spaţii libere ce măresc spaţiul
intravilan.
Noile zone de locuinţe a perioadei interbelice se leagă de o anumită tipologie şi anume case
individuale aşezate pe locuri distincte constituind forma principală de locuire ce reflectă
principiile urbanismului modern ale oraşelor grădini unde casele sunt înecate în verdeaţă.
Începutul lotizării cu locuinţe joase are loc în spaţiul cuprins între actualele bulevarde
General V. Milea şi Praporgescu, o abordare centrală dar şi o experienţă ce a dat roade.
Apar majoritar în această zonă vile cu parter sau parter şi etaj menţionând doar pe cele de pe
actualul bulevard general Milea nr. 13 sau pe cea de la intersecţia actualului bulevard Milea cu
strada Nicolae Grigorescu realizată după planurile arhitectului Silvestru Rafiroiu.
Dacă în amintitele zone s-a construit pe teren liber în centru se intervine doar în mică măsură
prin demolări a unor mici clădiri ce nu cadrau cu vecinele lor, cazul frumoaselor edificii P+2 de
pe actualul bulevard al Revoluţiei nr. 68 şi 88 sau prin redimensionări.
În afară de case de raport şi familiale în Arad se construiesc central şi edificii publice de mari
dimensiuni în general pe locuri virane, precum Palatul Telefoanelor (Fig. 150) sau impunătorul
edificiu demisol, parter supraînălţat şi două nivele ce adăpostea casa de Asigurări Sociale, azi
Policlinica Oraşului (Fig. 151), edificiu aflat pe actuala stradă Ioan Andreescu colţ cu Bulevardul
Revoluţiei.
Aşa cum s-a menţionat şi la capitolul privitor la spaţii verzi şi parcuri, spaţiile verzi în secolul
al XIX-lea au format un sistem urban bine definit. Parcurile au fost completate de-alungul
timpului cu statui. Şi în secolul XX seria amenajărilor statuare a continuat, până la finele
deceniului trei şi începutul deceniului patru al secolului XX intervenind politicul oraşul pierde
din punct de vedere estetic în urma demolării unor statui de mare valoare artistică, cunoscute
în lume, precum statuia Libertăţii din actuala Piaţă Avram Iancu şi grupul statuar cu Kossuth
Lajos din dreptul fostei Bănci Naţionale.
Totodată sunt demolate busturile scriitorului Csiky Gergely şi-a istoricului Fabian Gabor din
dreptul Bisericii Roşii, fiind înlăturate tot atunci bustul reginei Elisabeta a Ungariei aflat în
parcul dintre cele două sedii a prefecturii , bustul Dr. Doranyi, coloana comemorativă şi fântâna
decorativă din actualul parc al copiilor precum şi frumoasa statuie Aradul întristat aflată în
cimitir.
La acestea se adaugă şi demolarea în anul 1930 a Teatrului de vară construit în anul 1901 ce
avea 3.000 de locuri, rămânând un spaţiu viran devenit terenul de sport al actualului Colegiu
Pedagogic.
37
©2008-2009, PROIECT ARAD S.A.