Vatra veche 2. 2011,BT

alungării din rai și a îngerilor ce au
păcătuit, fluturii cădeau spre pământ.”
Cap. III, Simeze în labirint e un text ce
aminteşte de „tablourile dintr’o
expoziție”. Tablourile cumpărate de
Sandu la recomandarea lui Val provoacă
în acesta din urmă o reacție: lumea din
afară (orașul în construcție, dulceața cu
apă rece, dorința de a picta, prietenii de
ocazie) o completează pe cea din tablou
(copacii arși primeau în țepușele lor
corpurile ultimilor fluturi care cădeau).
Imaginea nu rămâne fixată în simeze – se
simte că „primăvara care sosea avea să
înverzească, să înflorească acei copaci
austeri din tablou” (177). Visul lui Marius
reprezintă firul roșu al romanului, Ana și
Val, personajele principale, urcând pe
scara vieții, obsedați de magia timpului şi
de vis.
*
Opera literară a lui Liviu Pendefunda
este echivalentul, în domeniul artei, al
unei continue, aprofundate iniţieri.
Artistul creşte o dată cu transformarea
acestor iniţieri, cu diversificarea lor.
Avem aici câteva trepte din constituirea
operei care îl reprezintă pe scriitor. Iar
scriitorul îşi rafinează mijloacele, îşi
amplifică puterea singulară de sugestie.
Mâna sa realizează uneori desene
complicate, înmulţind la infinit detaliile –
alteori şterge şi simplifică, menţine doar
liniile principale. Totul cu forţă, pe de o
parte, cu o amplificare a subtilităţii, pe de
alta… Poezie şi proză, raţiune şi
intuiţie…
CONSTANTIN PRICOP
Prin pânza subţire a scriiturii lui
Petrişor Ciorobea, se întrevede şi palpită
făptura vie a experienţei; oricât ar încerca
să o îndesească prin fire şi cunoştinţe
livreşti, aceasta iese la iveală precum
conturul şi culorile fluturelui paradisului
prin coconul său. Că scrie într-un mod
poliţist câteva mici romane, Misiunea
Foka (Ed. Militară, Buc., 1980; în colab.
cu Augustin Guran), Capcană pentru
spion (Ed. „Milenium III”, Deva, 1990;
colab. cu W. Liwil), Fotografii
periculoase. Un caz de spionaj şi
contraspionaj (Casa de Editură „Mureş”,
Târgu-Mureş, 1991), ori într-un mod
deliberat realist-magic, romanul
parabolic, Casarabassa (Ed. „Corvin”,
Deva, 1997), sau evocativ liric, romanul
Estudiantina Vals (Ed. Călăuza v.b.,
Deva, 2010), determinante ale experienţei
iradiază proiecţia personajelor indiferent
de spaţiul şi timpul de desfăşurare epică
sau de cauzalitatea artistică.
25
Petrişor Ciorobea s-a născut la 28
august 1947, în comuna Vălişoara, judeţul
Hunedoara, din părinţii Olivia-Marioara şi
Petre Ciorobea. Până la apariţia lui, tatăl
fusese jandarm în mărginimea moţilor,
după care trebuie să devină funcţionar şi
mai apoi contabil, mutându-se cu familia
şi fiul de şase luni în comuna Dobra.
Provenea din Oltenia, fiu al lui Dumitru
Ciorobea din Valea Fetei, comuna
Verguleasa, de cum treci Oltul din
Drăgăşani. După mamă, străbunicul Toma
Neamţ a fost, în Dobra, învăţător şi preot.
Copilul nu poate să urmeze decât
dăscălia, ocupaţie atât de nobilă în Ardeal.
Şi pentru aceasta, trebuie să meargă spre
„centru”, în sensul exact al cuvântului,
întâi în „capitala” judeţului, urmând
Liceul „Decebal” din Deva, apoi în
centrul universitar al Transilvaniei,
absolvind Facultatea de Filologie a
Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-
Napoca, în 1970. Cariera profesională
urmează o aceeaşi avansare, de la
periferie spre „centrul” cu centrele sale.
Este profesor de limba şi literatura
română şi franceză, pe durata repartiţiei
de trei ani, la Cărmăzăneşti, comuna
Gurasada, judeţul Hunedoara; apoi, din
1973 până în 1989, metodist la Centrul de
îndrumare a creaţiei populare a judeţului
Hunedoara, instructor cu munca culturaleducativă
la Casa Armatei Deva,
inspector la Departamentul Cultelor
pentru Hunedoara, inspector principal
învăţământ la Consiliul popular al
judeţului Hunedoara şi director la Centrul
de librării Deva. După 1989, este profesor
de limba română la Liceul Energetic din
Deva, de limba spaniolă la Şcoala Nr. 4,
lucrează la Casa corpului didactic,
instructor la Filiala judeţeană a Crucii
Roşii şi, în fine, consilier la Direcţia
judeţeană pentru Cultură, Culte şi
Patrimoniu Naţional Hunedoara, de unde
se pensionează, nedorit, în 2008. Se
observă desfăşurarea a trei cercuri:
primul, al formării spirituale, rotunjinduse
cu „centru” universitar Cluj, al doilea,
al surprinderii şi observării, pe cât posibil
şi oarecum din interior, a „centrelor”
suprapuse, şi al treilea închizându-se, tot
într-un „centru”, chiar dacă i se zice
direcţie.
Cronologic, prima perioadă se încheie
cu debutul publicistic în revista Echinox
(1969); a doua, cu cărţile de spionaj, la
suprafaţă, şi cu romanul Casarabassa,
parabolă antitotalitaristă, în subterană; şi a
treia, cu „rememorarea” duios-lirică a
primei perioade, a adolescenţei şi
studenţiei, în romanul Estudiantina Vals.
Iar ca filoane genetice, în creaţia lui
Petrişor Ciorobea vin, din partea
părinţilor, dezinvoltura cuvântului ironic
oltenesc, suprapusă peste aşteptarea
temperat-ardelenească, şi, din experienţa
amplă cu reluări spre „centru”, vădirea
lumii ca teatralitate, cu încâlcitele ei
„scenarii”, din care nimeni nu se poate
sustrage, nici măcar despărţi, decât prin
fantele nevinovate ale râsului. Acultândul,
vorbind, ai impresia că ai în faţă fie un
actor, fie un regizor. De altfel, a pus în
scenă piese de teatru scurt, cu formaţii de
amatori (cu Iancu la Hălmagu de Paul
Everac a luat şi un premiu) şi tot el scrie
pertinente cronici de teatru.
Să refacem determinarea. Primei
perioade îi corespunde, de fapt, romanul
din urmă, Estudiantina Vals. Un roman
al rememorării anilor de studenţie
clujeană, din 1965-1970, în care enunţul
naraţiunii este la persoana întâi şi la
prezent, confesiunea devenind prezenţă şi
sinceritate spontană, iar întâmplările
narate stau bine înfipte cu un capăt în
realitatea studenţească şi cotidiană a
Clujului acelor ani, iar cu celălalt se pierd
în atmosfera sentimentală proprie vârstei
adolescentine, aproape de oriunde şi
oricând. „E plăcut şi reconfortant să
descoperi acea îmbinare-completare a
sentimentalismului excesiv – observă
Dumitru Hurubă – cu un realism bine
distribuit pe întregul roman” (Un roman
oarecum insolit..., în Vox Libri, nr. 15,
2010, Deva, p. 64). Este o evocare lirică şi
realistă, personală şi autentică prin
extraordinara păstrare în memorie a date
şi locuri, case şi străzi, a chipuri de colegi
şi profesori, mai toate dezvelindu-se sub
unghiul erosului. Numele locurilor se
păstrează, ale oamenilor li se elimină
prima literă, dar rămân uşor de
recunoscut. O exuberanţă a adolescentului
student (P)Etrişor (C)Iorobea în căutarea
femeii, a feminităţii şi intimităţii relevate
în studenta la Defectologie, numită
Mignonne de acest Pierrot. Candoare şi
naivitate, sentimentalism şi beţie a
simţurilor, şi nu numai, drapate cu versuri
din poezia de dragoste a lumii (de la
Cântarea cântărilor la tristul sunet al lui
Mallarmé: „La chair est triste, helas, et
j’ai lu toutes les livres...”), toate
conducând spre un „centru” al intimităţii,
femeie şi casă, ca spre o cunoaştere de