Vatra veche 2. 2011,BT

Şevalet
Consumându-şi viaţa de până acum cu discreţie, având grijă
deopotrivă să-şi apere demnitatea şi intimitatea demersurilor sale
artistice, dar şi să nu supere pe nimeni, graficianul Ion Petru Pop
a reuşit, în timp, să-şi construiască o operă, fără să provoace
vreun „seism” în conştiinţa publică a artelor plastice, atâta câtă o
avem.
Secolul trecut, mai ales prin ultimele sale decenii, a însemnat
şi a consemnat, şi în artele plastice, ca şi în alte arte, un fel de
triumf al formelor împotriva substanţei, al fondului, iar
convingerea pe care mi-am format-o de-a lungul acestor ani m-a
dus la constatarea că pentru întâia oară în istorie, „avangardele”
au ajuns să domine în teatru, în muzică şi literatură, în pictură
sau în sculptură. În ce priveşte acestea din urmă, tendinţa
dominantă a fost aceea a curentului abstracţionist (să-l numim
astfel cu un termen generic), unde mimetismul şi imitaţia unor
mari „maeştri” (altfel înzestraţi în unele cazuri cu calităţi
excepţionale), a căpătat proporţii de nebănuit. Cei ce-au încercat
să-şi urmeze propria cale, cu teme şi obsesii artistice proprii, au
fost persiflaţi, consideraţi căzuţi în desuetudine, minimalizaţi,
marginalizaţi sau înlăturaţi uneori cu o anumită agresivitate.
Aşa-zisele „revoluţii” în arte, într-un anumit fel asemenea celor
sociale, produc întotdeauna şi victime, alături de „învingători” ce
înfulecă porţii considerabile de „glorie”.
Ion Petru Pop pare să fi fost imun la mode, la un “trend” sau
altul (ca să folosesc doar unul din numeroşii termeni ce compun
bizarul şi imbecilul idiom pe care l-aş numi “romgleză”, folosit
la grămadă de snobi, dar şi de mulţi intelectuali cu oarece
pretenţii), la “modele” de valoare îndoielnică, chiar şi atunci
când “se bucură de o largă recunoaştere internaţională”, cum
sună o sintagmă mult bătătorită. În singurătatea sa, pe care,
văzându-i lucrările, o simţim nu o dată atroce, graficianul a
preferat să-şi cultive propriile teme-obsesii, legate de condiţia
umană, de lucrarea timpului necruţător, de un crepuscul al
civilizaţiilor şi al omenirii, de moarte.
Îmi amintesc că, prin anii nouăzeci, o echipă de televiziune
poposise la Sihăstria, pentru o discuţie (sau “interviu”!) cu atât
de regretatul părinte Cleopa, marele duhovnic. Părintele i-a
întâmpinat în stilul lui hâtru dar tulburător de profund, tot
minunându-se că nişte tineri au bătut atâta cale pentru a-l vizita
pe un moş, „pe un putregai ca mine”. Dintr-una în alta, la un
moment dat, părintele Cleopa a fost întrebat ce consideră el că ar
trebui să ştie tinerii că e mai important în viaţă. Şi fără să stea pe
gânduri, marele duhovnic a răspuns: „moartea”. Şi a rostit
cuvântul de mai multe ori, într-un crescendo impresionant,
aproape de strigăt.
Cel mai important lucru din viaţă e moartea... Nu cred că
înţelesul evident, filosofic sau acela tainic, se cere explicat.
Fiecare înţelege cât şi ce poate. Moartea e prezentă mai în
fiecare din lucrările lui Ion Petru Pop. Nu e o prezenţă
înfricoşătoare, sumbră, ci o prezenţă discretă, uneori abia
sugerată de întâlnirea tonurilor de negru şi alb; din negru
profund izbucnesc adesea lumini, surse puternice de energie ce o
pot învinge. Moartea e un „memento” la care omul trebuie să
mediteze, măcar din când în când, pare să ne spună Ion Petru
Pop, pentru a alege o mai bună cale a vieţii. A vieţii mărşăluind
spre moarte, când triumfător, când resemnat şi umil, când
şerpuind viclean ca şi când scopul suprem este acela de a păcăli,
de a înşela, de a te preface că nici măcar n-ai auzit de moarte.
Totul are trimitere spre moarte. Nici „eternitatea pietrei”, o
temă dragă graficianului, nu e mai puţin vulnerabilă. Timpul
lucrează impasibil, fragila vegetaţie şi fragilele siluete umane
produc fisuri şi, într-un final, rămân doar ruine sau, cândva,
nisipuri mişcătoare.
MIHAI SIN
Născut la 18 martie 1942, la Cheia, jud. Cluj.
Absolvent al Universităţii de Artă şi Design „Ion
Andreescu”, Cluj-Napoca, secţia grafică, promoţia
1966. Membru UAP din 1968.
Participă începând din 1967 la Saloane judeţene şi
republicane, expoziţii de grup în ţară şi străinătate.
Lucrări de-ale sale se află în colecţii particulare
din Ungaria, Austria, Germania, Belgia, Olanda, SUA.
Ion Petru Pop, ”Lumină din lumină”
Ion Petru Pop, ”Frunză de toamnă”
87