Vatra veche 2. 2011,BT

Nici nu te-ai adunat bine pe la „casele” tale
franţuzeşti după tămbălăul cauzat de încercarea
(nefericită!) de a-ţi fi aniversat o vârstă rotundă în
ţărişoară. Cu acel prilej, ai simţit pe pielea ta cât de
natural pot fi încălcate acolo drepturile
privind accesul la sursele de viaţă, cum ar
fi de exemplu… apa chioară (a se vedea
pamfletul nostru precedent). Dar nimic nu
trebuie să ne mire, pentru că în ţara
„orbeţilor” s-a votat odată în Duminica
orbului, iar „chiorul” poate ajunge rege !
Deci, nici nu ai venit bine acasă, că te
ajung din urmă tot felul de ecouri… Ba că
pe la nu ştiu ce fost coleg de clasă nu ai
trecut, ba că nici nu ai adus nu ştiu ce
cadouri, şi că ai devenit la fel de zgâriecamambert
(!) ca un francez neaoş, ba că
la aniversarea de pomină cu apa curentă
curentată nu ai invitat pe nu ştiu care
verişor, şi (mai ales) ca eşti un patriot de
doi bani, pentru că nu ai fost în stare să-i
înveţi o vorbă românească pe ăia mici ai tăi făcuţi cu
„franţuzoaica”… Şi pentru că – vorba proverbului –
caravana românilor cu bidoane de apa pe la izvoarele din
jurul oraşului natal trece, iar câinii latră, nu iei nimic din
toate acestea în considerare, dar chestia aia cu patriotismul
te roade totuşi la ficaţi. Şi, chiar dacă după multe umilinţe
birocratice tocmai stai să primeşti cetăţenia franceză, nu
poţi să laşi „questia” cu limba ta maternă nerezolvată, că
nu eşti totuşi dintre sclifosiţii snobi care trebuie să calce
pe greblă ca să-şi aducă aminte de graiul de supt odată
cu… laptele praf.
Zis şi (mai greu) de făcut! Cum munca la patron pe
vreme de criză te face mai mult musafir pe acasă, nu ai
altceva de făcut decât să-ţi chemi în Franţa limba maternă
în persoană, adică pe mama mă-ta, ca să-i înveţe şi pe ăia
mici „cât de dulce şi frumoasă e limba ce-o…” vorbeam!
Aşa ca începe iarăşi muncă de lămurire „tovărăşească” (ca
de la tovarăş de viaţă la tovarăş de… pat) cu
„franţuzoaica”, ea neavând nimic împotriva limbii tale…,
numai să nu fie afectat bugetul familiei şi să nu trebuiască
ea să se ocupe de soacră-sa, de vreme ce nici de mă-sa nui
prea pasă, ca să nu mai vorbim de cei trei-patru taţi!
După ce o asiguri că cei de acasă au acest acces lingvistic
pentru că şi-l permit material, ei tocmai câştigând o sumă
mare pariind că Lyon nu mai ia campionatul în Franţa şi
că naţionala de fotbal a României nu se va califica iarăşi
la Mondiale. După care, desigur, dai fuga să trimiţi acasă
pe şest printr-un cunoscut care tocmai pleca cu „bus-ul”
banii necesari deplasării mămicii (bani sacrificaţi din
fondul tău secret de zile negre sau de divorţ).
Dar, fatalitate! Când să-şi ia biletul de „airoplan” o
mare dandana cade pe capul bietei femei. O vecină cu
probleme „la mansardă”, fiind într-o pasă proastă de
natură parano, ia Lista de întreţinere de la avizierul
blocului şi pe baza ei dă pe toată lumea în judecată,
inclusiv propria familie (că doar ce căuta pe listă !),
pentru… defăimare! La dosar nu se afla decât
respectiva plângere fără cap ori codă şi, apoi, actele
prin care familia ei demonstra că reclamanta e
iresponsabilă cu acte în regulă… Dar sistemul, nu şi nu,
dă-i şi dă-i, întinzând pelteaua peste un an, deşi totul
era clar de la început, iar cazul nici nu ar fi trebuit să
ajungă în instanţă ! Şi cine ştie când s-ar fi sfârşit acest
tangou degeaba, dacă între timp nu ar fi intervenit o
schimbare a legii care nu mai incrimina defăimarea!
Oricum pentru cultura românească
a ălora mici ai mei a fost un dezastru
pentru că odată scăpat acest prilej, cine
ştie când urma să se mai ivească altul.
Şi se ştie că învăţarea unei limbi e cu
atât mai uşoară cu cât ea debutează mai
devreme. Trebuie totuşi spus aici că în
faţa perspectivei inevitabile a blocării
pentru mai mult de un an a
„reclamatei” în ţară pentru un moft de
fapt, cineva mi-a sărit în ajutor. Cine
Ghici! O prietenă a ei… Cu un elan
patriotic de care nu aş fi crezut-o
vreodată capabilă s-a oferit să se
„sacrifice” şi să vină aşa netam-nesam
în Franţa pe capul meu pentru câteva
luni: fosta mea soacră!
Înţeleg, patriot ca patriot, dar, chiar să-mi dau banii
şi liniştea ca să mă bată la cap mama ăleia de răul
căreia divorţasem şi plecasem din ţară, era prea mult!
Aşa că am întors-o ca la Ploieşti, dând vina pe
„franţuzoaică” şi transmiţând acasă că totul se amână
oricum pentru că „aia” nu ar fi de acord ca juniorii
noştri să înveţe orice altă limbă străină până când nu
ajung să ştie bine franţuzeşte. Sanchi!
Acum că lucrurile s-au clarificat cu procesul, o
aştept iarăşi pe maică-mea să-i dea pe brazdă pe cei
mici, şi nu numai cu limba română, ci şi cu
comportamentul, pentru că ăştia de pe aici, cât am stat
eu întors cu spatele, mi i-au crescut cam descreieraţi…
Şi, între timp, mă rog ca nu cumva bătrâna mea mamă
să nu fie cumva din întâmplare martoră la vreun
accident de circulaţie făcut de un şmecher de bani-gata
(… furaţi). Nu de alta, dar dacă „un băiat deştept” sau o
rudă din clan spulberă pe trecerea de pietoni doi-trei
oameni, ea sărăcuţa nu ar mai putea ieşi din ţară până
când (in)justiţia reuşeşte să prescrie prin amânări
succesive cauza, sau până când în mod „misterios”
supravieţuitorii renunţă la plângere, sau… ! Că doar
numai prin astfel de „albiri” şi prin altele mai cu
„şmerchez”, se poate obţine finalmente o populaţie
curată şi plăcut-uscată…
Am zis populaţie, iar nu naţiune europeană,… că
mai e mult până departe, mai ales când mergi în sens
invers ! Eu totuşi sper că baremi maică-mea nu să nu
confunde „bus-ul” spre Sena cu cel de Bălţi…
HYDRA N. T.
____________
Grafică de Ion Petru Pop, ”Desprinderea de soclu”
(tehnică mixtă)
81